Autoritatile din Galati au inceput o ancheta dupa ce pe Facebook au aparut imagini cu mai multe cornuri destinate elevilor, depozitate pe pardoseala scolii. Din primele cercetari a reiesit ca soferul firmei care distribuie cornuri s-a grabit si a gasit usa scolii inchisa.
Fotografiile au fost facute si postate pe Facebook de un localnic la scoala gimnaziala din comuna Cuca. Cornurile ambalate in folii de plastic sunt depozite in fata unei usi, pe pardoseala unitatii scolare. Se pare ca soferul care a transportat cornurile s-a grabit si le-a lasat pe hol deoarece usa scolii era inchisa. Reprezentantii Consiliului Judetean, institutie care a semnat contractele Lapte-Corn, au solicitat explicatii Inspectoratului Scolar Judetean.
Citeste si:
Nici masa calda, nici lapte si corn de trei ani, la o scoala cu peste 400 de elevi
„Noi manageriem contractul in programul Lapte si corn, insa responsabilitatea asigurarii unor conditii bune de depozitare apartine scolii. Asteptam explicatii de la Inspectoratul Scolar, mai ales pentru ca este vorba despre copii si nu dorim sa se mai intâmple. Masuri poate lua doar Inspectoratul Scolar”, au declarat reprezentantii Biroului de Presa al Consiliului Judetean Galati.
Dupa ce au vazut imaginile, autoritatile scolare au inceput o ancheta si au cerut note informative de la cei implicati. „Noi am cerut nota de informare doamnei director. Ea spune ca soferul a gasit usa inchisa, s-a suparat si a lasat cornurile acolo. Totul a tinut circa doua minute, asa sustine directoarea. Cert este ca toate cornurile au fost pe jos, se vede in fotografie. Conducerea scolii a facut reclamatie la firma care are contractul, soferul s-a grabit, le-a lasat pe jos, nu a semnat nici procesul verbal de predare-primire”, a spus inspectorul scolar general al judetului Galati, Mioara Enache.
Daca va fi gasita vinovata, directoarea ar putea fi depunctata la calificativul anual intocmit de inspectorat. „Asteptam rezultatele anchetei ca sa stabilim ce este de facut. Se poate interveni la calificativul doamnei director. Poate fi scazut punctajul de anul viitor. Nu-i de neglijat, daca apar mai multe probleme si punctajul scade pâna la calificativul bine, de exemplu, orice director poate avea probleme profesionale”, a afirmat Mioara Enache.
Firma care distribuie cornuri la scoala din comuna galateana Cuca ar putea fi trasa la raspundere daca se va dovedi ca nu au fost respectate prevederile din contract.
Sursa: Mediafax