3 copii romani despre care vom mai auzi in viitor

Romania ar trebui sa fie mandra, pentru ca este tara cu cei mai multi copii supradotati din Europa. Stiai ca, statistic, in tara sunt peste 200.000 de copii supradotati sub 15 ani. Sunt atat de multi, iar sistemul de invatamant romanesc le acorda atat de putina atentie.

Citeste si: Monica Gheorghiu: “Copiii supradotati depind in totalitate de adulti pentru a fi descoperiti!”

Am scris de mai multe ori, ca sunt, pur si simplu, fascinata de generatiile care vin, de acei copii care sunt mai liberi, mai creativi, mai inteligenti, mai curiosi si mult mai dornici sa cunoasca, spre deosebire de generatiile anterioare.

Si sper ca cei din functii inalte ale sistemului nostru educational sa le ofere mai multe. Sper ca parintii, educatorii si profesorii acestor copii sa-i observe la timp, sa-i inteleaga si sa le acorde suportul necesar. Si mai sper, ca toti acei 200.000 de copii  sa-si gaseasca fiecare calea, sa poata creste, sa se poata dezvolta armonios, sa-si desfaca aripile si sa zboare fericiti in propria tara.

Romania, esti frumoasa multumita atator locuri pitoresti, dar stiai ca esti speciala gratie atator copii deosebiti? Sunt inteligenti, au interese si pasiuni frumoase si reusesc sa ne uimeasca, atunci cand este vorba despre abilitatile lor. Te invit aici, sa afli pe scurt, despre 3 dintre acesti copii, despre care sunt convinsa, ca vom mai auzi pe viitor.

*Le multumim parintilor, pentru ca au fost de acord sa ne impartaseasca informatii atat despre abilitatile, cat si despre lucrurile pe care le intampina copiii cu abilitati deosebite, precum si Monicai Gheorghiu, Project Manager la Centrul Gifted Education, pentru suportul oferit.  

  • Maria, 7 ani, Bucuresti, IQ156

Cand ati observat primele semne ca aveti un copil cu o minte sclipitoare? 

La 2 ani ne placea sa ne uitam pe harti si sa identificam capitalele tarilor si invatase sa asocieze siglele si marcile masinilor.

Ati urmat anumiti pasi pentru a-i verifica/testa abilitatile? 

Am incurajat-o sa citeasca, de obicei, cadourile constau in carti sau jocuri care sa o dezvolte intelectual, timpul la televizor sau calculator era in mare parte alocat pentru documentare adecvate varstei ei. La 6 ani ne-am hotarat sa facem testul de inteligenta WISC IV si atunci am aflat ca nu e doar un copil foarte inteligent, ci „supradotat”.

In ce mod isi manifesta abilitatile?

Depinde de situatie. Vorbeste si povesteste despre lucrurile citite sau vazute, dar despre care ceilalti nu stiu nimic. Argumenteaza ceea ce stie. In interactiunea cu alti copii, incearca sa se identifice ca lider si le explica celorlalti copii de ce e bine sau nu sa aleaga intr-un fel sau altul.

Care sunt hobby-urile/interesele copilului? 

Joaca, inotul, cititul, interactiunea cu ceilalti copii.

Cum percepe copilul faptul ca este supradotat, ca are abilitati mai deosebite decat ceilalti? 

Nu i-am spus ca este considerata supradotata. I-am spus doar ca este foarte inteligenta si atunci cand am intrebat-o daca stie asta, mi-a spus ca stie ca este inteligenta si a facut comparatie cu colegii de clasa sau de gradinita, la vremea respectiva.

Dupa parerea dumneavoastra, cum anume poate un parinte sa-si ajute sau sa-si sprijine copilul supradotat, astfel incat acesta sa se dezvolte echilibrat si sa-si urmeze interesele/pasiunile? 

Sa-i ofere dragoste si intelegere in primul rand; apoi parintele trebuie sa-si dezvolte cunostintele despre moduri/jocuri prin care sa interactioneze cu copilul intr-un mod adecvat posibilitilor lui; iar pentru timpul pe care nu si-l desfasoara langa noi, parintii, cred ca trebuie sa cautam si/sau sa incercam sa gasim persoane de incredere, cu aceleasi metode de educatie, cu care copilul sa interactioneze pentru a primi educatie. Ma refer, aici, (in functie de nevoile si posibilitatile fiecaruia), la consiliere, ateliere de dezvoltare, scoli (private sau nu) in care sa se tina cont de aptitudinile copiilor, centre precum GiftedEdu. Din pacate, la noi in tara este greu sa identifici astfel de optiuni care sa inlocuiasca educatia clasica si care sa fie accesibile pentru parinti ca timp si bani.

Cunoasteti si alti parinti cu copii supradotati? Tineti legatura? 

Nu pot sa spun decat ca i-am intalnit pe ceilalti parinti de la GiftedEdu, atunci cand am avut diferite etape de selectie pentru copii. Cu ei inca nu am apucat sa dezvoltam o relatie, dar banuiesc ca lucrurile se vor schimba odata ce vom incepe programul. Eu cred ca sunt si copii supradotati care nu sunt identificati de parinti ca atare sau ai caror parinti nu s-au gandit vreodata ca au copii supradotati si ca pot incerca ceva in a le oferi o educatie alta decat cea „clasica”. Probabil ca am prieteni in aceasta categorie.

Sfatul dumneavoastra pentru alti parinti care descopera abilitati uimitoare la copiii lor: 

Sa incerce sa se dezvolte pe ei insisi mai intai, ca sa poata sa-i ofere copilului o dezvoltare cat mai buna sau sa incerce sa se dezvolte impreuna cu copilul. Cred ca e greu in tara noastra sa identifici persoane (educatori, invatatori, profesori, psihologi, scoli) care sa te poata ajuta in acest sens, dar oricat de greu ar fi trebuie incercat. Cred ca e mult de lucrat la noi in tara pana sa putem spune ca ne simtim confortabil ca parinti de copii supradotati, cu modul in care societatea si mai ales scoala ii priveste pe micutii nostri.

Citeste si: Copiii supradotati din Romania: de ce au ei nevoie?

  • Enache Radu Mihai, 8 ani, Bucuresti, IQ 150

Cand ati observat primele semne ca aveti un copil cu o minte sclipitoare? 

3 ani

Ati urmat anumiti pasi pentru a-i verifica/testa abilitatile? 

Da, la 6 ani

In ce mod isi manifesta abilitatile? 

A inceput sa citeasca la 3 ani, punea foarte multe intrebari si retinea raspunsurile.

Care sunt hobby-urile/interesele copilului? 

Canto, pian, teatru, matematica, limbi staine (germana, engleza, franceza), sah etc.

Cum percepe copilul faptul ca este supradotat, ca are abilitati mai deosebite decat ceilalti?

Nu in sens pozitiv. Se plictiseste la scoala. Stie ca poate sa invete orice in timp foarte scurt. Vrea sa afle lucruri noi incontinuu.

Dupa parerea dumneavoastra, cum anume poate un parinte sa-si ajute sau sa-si sprijine copilul supradotat, astfel incat acesta sa se dezvolte echilibrat si sa-si urmeze interesele/pasiunile?

Ajutorul ar trebui sa vina si din partea scolii, a societatii. In acest moment, ei sunt marginalizati. Noi, parintii, incercam sa-l ducem in diverse tabere in care sa se intalneasca si cu alti copii supradotati, in diverse locuri (care sunt destul de limitate).

Cunoasteti si alti parinti cu copii supradotati? Tineti legatura? 

Da. Ocazional.

Sfatul dumneavoastra pentru alti parinti care descopera abilitati uimitoare la copiii lor: 

Sa ii sustina si sa-i indrume sa si le puna in practica (in masura in care acest lucru este posibil).

Citeste si: Dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor mici si a prescolarilor

  • Buciuman David, 11 ani, Obreja, judetul Caras-Severin, IQ 130

Cand ati observat primele semne ca aveti un copil cu o minte sclipitoare? 

Am stiut dintotdeauna ca e foarte istet, dar nu supradotat. In toamna anului 2018, in urma celor doua testari de IQ am aflat ca e supradotat.

Ati urmat anumiti pasi pentru a-i verifica/testa abilitatile? 

Cele doua testari de la Gifted Education.

In ce mod isi manifesta abilitatile? 

Repara ce gaseste in cale, organizeaza joaca si munca foarte bine, e foarte rapid in ceea ce face.

Care sunt hobby-urile/interesele copilului? 

In primul rand joaca, lego-ul tehnic.

Cum percepe copilul faptul ca este supradotat, ca are abilitati mai deosebite decat ceilalti?

A inteles ca nimic nu-i poate sta in cale, aici ma refer la parerea despre el a unui cadru didactic, a unei note mici, ca poate realiza orice isi doreste.

Dupa parerea dumneavoastra, cum anume poate un parinte sa-si ajute sau sa-si sprijine copilul supradotat, astfel incat acesta sa se dezvolte echilibrat si sa-si urmeze interesele/pasiunile?

Il ajut in mod special la dezvoltarea EQ, il incurajez constant, sunt prezenta activ in viata lui.

Cunoasteti si alti parinti cu copii supradotati? Tineti legatura? 

Doar unul, rar ne auzim la telefon.

Sfatul dumneavoastra pentru alti parinti care descopera abilitati uimitoare la copiii lor:

Sa se informeze, sa citeasca si sa-si sprijine copilul cum pot mai bine. Sa invete ei si la randul lor sa-si invete copilul (copiii) despre structura creierului, despre necesitatea unui creier integrat, sa-l ajute la dezvoltarea EQ si SQ.

Autor: Inga Stoian

Citeste si: Inteligenta este 50% mostenire genetica, dar restul?

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here