In urma cu doar cateva zile, Superbebe a lansat un sondaj, despre “cum ai ales/vei alege sa nasti?”. Le multumim cititoarelor care au votat, exprimandu-si astfel si optiunea de nastere. Iata rezultatul sondajului: 71% dintre respondente au optat pentru nasterea naturala, in timp ce 29% au ales nasterea prin cezariana.

Deoarece majoritatea au bifat pentru nasterea naturala, va vom prezenta mai jos povestea unei nasteri naturale.

 Nasterea naturala a celui mai minunat baietel din lume!

Citeste si: O intelegi mai mult pe mama, atunci cand devii si tu mama!

„Imi place sa cred ca sunt o norocoasa. Da, stiu ca nasterea naturala este considerata normala. Dar recunosc, am luat in calcul si scenariul acesta: “Dar daca…?”. Daca lucrurile nu vor iesi asa cum imi doresc, asa cum ma astept? Daca nu voi avea parte de acea nastere fireasca la care visez? Este in regula? Iar concluzia a fost: Da, este.

Sarcina a decurs foarte bine. Stii ce a contat? Sa ma intalnesc, destul de des cu …alte „burtici”. Mai mari sau mai mici. Mai stresate sau mai relaxate. Dar toate, absolut toate, zambitoare. De asemenea, a contat sa pot discuta deschis cu moasa. De fapt, moasele. Ele ma incurajau sa ma comport firesc, sa ma bucur de sarcina, sa-i spun sotului sa-mi faca toate poftele (n-a fost cazul, ca nu am fost o „pofticioasa”). Sa fac dragoste. Sau sex. Sau ce imi vine si ce simt (nu te astepta, ca nu-ti scriu detalii 🙂 ).  Sa fiu pozitiva, sa vorbesc cu bebelusul din burtica. Sa-i povestesc ce fac, unde merg sau ce ganduri am. Probabil de aceea, am acum un copil atat de vorbaret… 🙂   

Si a mai contat sa-mi vad sotul implicat: a mers la cursuri prenatale cu mine. Vorbea zilnic cu bebelusul din burtica, ma lasa sa-i povestesc ce informatii am mai aflat despre nastere, imi asculta emotiile si lua parte la entuziasmul meu. Mi-a sustinut decizia de a naste natural. Si de a fi prezent. Acolo. Cu mine. Si alaturi de copilul nostru. Si ce frici oare o fi avut si el in minte… 

Iar eu… mi-am propus sa nu ma schimb. Sa fiu… luminoasa!:) Timp de patruzeci de saptamani. Pana in DPN. Data Probabila a Nasterii.

 Uite ca totul a inceput exact in ziua „DPN”…

… asa cum mi-a scris pe fisa specialistul de la prima ecografie. Era duminica. Iar primele semne au inceput dimineata pe la 6. Mi-am zis sa mai stau in pat, poate mai reusesc sa mai atipesc. Pe la 8.30 m-am trezit, mi-am baut cafeaua (…de cicoare! Asta am baut aproape toata sarcina), am cantat la pian (digital, am pus volumul la minimum, astfel incat sa nu-mi trezesc nici sotul, nici vecinii). Iar pe la 11, s-a trezit jumatatea mea somnoroasa. Si l-am anuntat calm: “cred ca incepe distractia”.  M-am urcat pe mingea de „travaliu” si am facut exercitii de rotire, astfel incat sa incurajez copilul „sa coboare”.

Primele contractii le-am simtit pe la pranz, in jurul orei 4 dupa amiaza, aveam contractii din 10 in 10 minute (le cronometram constiincios cu ajutorul unei aplicatii pe tableta), la 7 aveam contractii din 5 in 5 minute. Am sunat la spital, iar moasa de garda m-a ascultat atenta tot ce spun. Bine, tot ce reuseam sa-i spun intre contractii. Cand a inceput o contractie mai “interesanta” i-am intins sotului telefonul, ca eu nu prea mai aveam “chef de discutat” despre ce simt… Moasa i-a spus sotului ca sunt asteptata la spital. De fapt, la centrul de nasteri. Am luat valiza mea mov, actele, planul de nastere si ne-am urcat in masina. In 10 minute deja eram la centrul de nasteri. (Mi s-a parut atat de lung holul acelui centru… Se apropiase un asistent medical sa-mi ofere scaunul, daca simteam ca nu mai pot sa merg, dar am refuzat politicos. Sunt insarcinata, nu bolnava. “Ambitioasa si Razboinica”. Ma felicitam in gand pentru fiecare mica decizie. Pentru fiecare contractie trecuta. Ma miram si eu de unde am aceasta putere? 🙂

Citeste si: Ditta Depner: „Nasterea poate fi frumoasa, asa cum a fost ea menita sa fie!”

Moasa mea blonda. Blanda si frumoasa.

Cand am ajuns, intr-un final, sa fiu examinata… Moasa era atat de zambitoare si calma, incat intre contractii am reusit sa fac si cate o glumita. Daca erau haioase sau nu glumele mele, nu stiu. Ea a zambit mereu.(Hai sa-ti zic despre moasa mea. Blonda, tunsa bob, zvelta, cam la 35 de ani. Minunatie de femeie.). Si am simtit ca sunt pe maini bune. Exact ce-mi trebuie. Blanda, atunci cand am nevoie, si ferma, atunci cand este cazul.

Sa revenim. M-a examinat cam…zece secunde. Mi-a zis ca sunt deja la dilatatie 7 si m-a felicitat ca mi-am dus o mare parte din travaliu… acasa, acolo unde m-am simtit cel mai confortabil. Mi-a citit planul de nastere si mi-a pregatit cada cu apa. Pana la expulzie, acolo m-am “distrat”. In apa. Cu sotul langa mine. Si moasa din cand in cand. (Are rost sa-ti mai zic cat de zambitoare era moasa?).

Ce am facut in acea etapa, cea mai dificila parte a travaliului? Am respirat, am vizualizat nasterea in siguranta a copilului meu, am incercat sa ma detasez, astfel incat sa-mi las corpul sa faca ce are de facut: sa nasca. N-a fost usor sa-mi trimit mintea “la plimbare”. Dar stiu ca intrasem intr-un fel de transa, in care eram, pe de o parte, atat de constienta de tot ce mi se intampla, pe alta parte, eram cuprinsa de un cumul de emotii si de nerabdare. Sa-mi tin copilul in brate.

Citeste si: De ce nu nastem ca in afara? Iata adevarul despre statutul moasei in Romania

La ce ma gandeam eu in timpul travaliului…

Ultima parte a travaliului a fost destul de intensa. Stiu ca imi veneau in minte intrebari amuzante si care ma faceau sa rad, chiar daca atunci nu prea aveam timp sa rad, de genul: “ai dorit sa stii cum e atunci cand nasti natural? Poftim! Ai vrut sa stii ce senzatii te vor trece, atunci cand te apropii de expluzie? Poftim!”, dar in acelasi timp: “Aham, deci asta a simtit mama atunci cand m-am nascut…”, “Dar bunica? A trecut de cinci ori prin asta! A nascut natural cinci copii! Oare cum o fi reusit?”. Imi promiteam in gand ca o sa vorbesc dupa nastere cu ambele, sa le spun: „acum stiu!!!”. Sa le cuprind, in semn de “uite, acum inteleg!”.

Stiu ca in acele momente mi-au venit in minte idei de genul: “femeile din Africa sunt eroinele mele, clar!” si ca “femeile care nasteau, zeci de ani in urma, pe camp, probabil or fi fost extraterestri”. Si le admiram, intre contractii, din tot sufletul meu.

A venit si momentul expulziei. Am iesit din apa. Si dupa cat de intensa a fost ultima parte a travaliului, crede-ma, nu ma asteptam sa am parte de o nastere orgasmica. 🙂 Daca trecem peste faptul ca, de fapt, venisem acolo sa nasc un copil, ma simteam ca pe stadion. Eu pe teren. Iar ceilalti din jurul meu, suporteri. Mi-am vazut, cu ochii mintii, si sotul, si moasa blonda, si inca o moasa care aparuse pe acolo. Toti foarte entuziasmati, seriosi, prinsi de valul “meciului”. Si mai ca nu strigau „Goool”! Glumesc… 

Si acum sa pun un pic de pauza in povestire.

Stii ce mi-a placut mie in acele momente? Ca detineam controlul. Simteam contractia. Si ii spuneam moasei si sotului cand incepe sa se intensifice si cand e momentul sa… sa ma incurajeze. Stii tu. Ai mai auzit. Ai mai vazut prin filme cum sunt indemnate mamele:  “Impingeeeeeee!”.

Nu stiu exact cat a durat. Ca mie mi se parea totul cu incetinitorul. Dar stiu exact senzatia pe care am avut-o atunci cand l-am luat in brate. Imi amintesc perfect imaginea lui de pui mic lipit de mine. “Copilul meeeeu. Bine ai venit. Am reusit impreuna. Multumesc ca m-ai ajutat.”

Si …am fost lasata in pace, sa-mi savurez momentul de fericire, de glorie, de senzatie ca sunt invincibila. Momentul de fara-de-cuvinte, in care credeam ca si Pamantul s-a oprit, asa un pic, cat sa-mi vada fericirea de pe chip. Momentul in care ma uitam la manutele copilului meu si incercam sa-l lipesc cat mai aproape de mine. Piele pe piele. Doamneeee, e-al meu…

A meritat totul. Pe cuvant. Absolut totul.

Multumesc, copil luminos!

Multumesc ca m-ai ales sa-ti fiu mama. Multumesc ca m-ai ales sa-ti arat lumea. Cat e ea de frumoasa. Tu, cel care esti cel mai minunat baietel din lume!

Cu drag,

Mami

S-ar putea sa-ti placa si: Adela Popescu: „Am invatat despre mine, ca pot iubi incredibil de mult!”

Autor: Inga Stoian