Prima zi cu micutul acasa

    Dupa ce ai scapat de marele examen al vietii tale si ai reusit sa inchei cu bine operatiunea „nasterea“, nu te culca prea repede pe o ureche, pentru ca incepe adevarata provocare: prima zi acasa.

    Pentru multe mame poate fi un soc puternic, pentru ca de abia ai trecut de emotiile nasterii si te trezesti singura cu copilul in brate si ai senzatia ca nu vei reusi sa te descurci si ca ii vei pune viata in pericol. Senzatia este cu atat mai puternica, daca la maternitate nu ai stat cu copilul in salon si l-ai vazut pe bebelusul tau doar in momentele in care trebuia sa-l alaptezi. Nu trebuie insa sa intri in panica, pentru ca, in aceste momente, cel mai important este sa fii calma.

    Va trebui sa te organizezi foarte bine si sa ceri ajutorul cuiva apropiat. Dar nu exagera si nu iti umple casa cu ajutoare, pentru ca, daca sunt prea multe si parerile difera, vei fi buimacita. Asadar, foloseste-te de mama ta sau de soacra. In plus, va trebui sa ai un medic al copilului tau, pe care sa il poti contacta si sa iti ofere principalele sfaturi, asigurandu-te in acelasi timp ca sanatatea bebelusului este buna si ca manifestarile acestuia nu indica nimic suspect. Cu siguranta ca in maternitate ti s-a facut un instructaj despre cum sa manevrezi copilul si cum sa sesizezi eventualele pericole. Pentru a nu gresi, cel mai bine ar fi sa iti faci o agenda in care sa notezi toate aceste instructiuni si sa verifici daca nu ai uitat ceva, pana iti intri in ritm.

    Actiunile sunt simple, dar trebuie sa fie precise

    Practic, cel mai important pentru bebelusul tau este sa fie bine hranit si tinut corect. Daca alaptezi natural, ai scapat de grija de a prepara laptele si de faptul ca micutul plange de ti se rupe inima pana cand reusesti sa ii dai biberonul preferat. Dar va trebui sa fi atenta, pentru ca este foarte important cum il tii pe copil in timpul suptului, astfel incat acesta sa se hraneasca corect, sa te asiguri ca este suficient lapte si, in plus, sa nu apara stari de voma.

    Nu uita de alimentatia ta in acest caz, fiindca ceea ce consumi tu ajunge la bebelus si ii poate face rau. Consuma alimente usoare, gratare, carne fiarta si fara grasimi, nu bea cafea, nu fuma si nu consuma bauturi alcoolice. Protejeaza-ti sanii cu aparatori speciale, pentru ca daca vei avea rani nu il vei putea hrani corect pe micut. De asemenea, ai grija sa fie schimbat de scutece si spalat de fiecare data, pentru a evita iritatiile. Apoi, copilul trebuie imbracat cu hainute lejere, usor de manevrat, din bumbac, fara funde sau alte accesorii care l-ar putea deranja sau care i-ar pune viata in pericol. Sub nicio forma nu folosi la infasat ace de siguranta.


    INTREBAREA LUNII

    Care sunt principalele semne care ar putea indica motive de ingrijorare?

    Daca este satul, e schimbat la timp si nu ii este cald sau frig, bebelusul nu are motive de suparare si nu va plange decat daca se alinta. In primele zile insa nu e inca obisnuit sa faca acest lucru, asa ca de regula doarme intr-una. Daca devine agitat si plansetul lui e isteric, s-ar putea sa aiba o problema sau sa il doara ceva.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here