Informații despre acordarea tichetelor pe suport electronic pentru sprijin educațional an școlar 2022-2023

Este al treilea an de când se derulează proiectul „Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”. Pe scurt, elevii care îndeplinesc anumite criterii vor primi un  card electronic cu suma de 500 de lei, pentru a-și achiziționa rechizite și materiale educative.  Iată mai multe informații despre aceste tichete sociale.

Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațonal are perioada de valabilitate de  un an de la data emiterii, fără a se înțelege că asta este perioada de valabilitate a suportului electronic.

Materialele școlare ce pot fi achiziționate cu aceste tichete sunt rechizite necesare frecventării școlii: articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli, precum și articole vestimentare necesare.

Beneficiarii tichetelor de 500 de lei:

-preșcolarii înscriși în învățământul de stat,

-elevii înscriși în învățământuș de stat, primar și gimnazial.

Pot beneficia de acest sprijin elevii care se află în întreținerea familiilor ale căror venit net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie 2022, este maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1275 lei).

Cererile vor fi depuse împreună cu actele doveditoare în perioada 5-13 septembrie 2022, la secretariatul unității de învățământ.

Acte necesare:

  • Cerere tip (de la secretariat)
  • Copii C.I. ambii părinți
  • Copii certificate de naștere ceilalți membri ai familiei
  • Adeverință cu salariul net pe luna iulie 2022/cupoane pensie/șomaj (556,5 lei/membru familie).
  • Adeverința din care sa rezulte dacă beneficiază sau nu de bursă, precum și cuantumul acesteia pe luna iulie (frați, surori)
  • Cupoane alocație pe luna iulie 2022
  • Declarație notarială cu mențiunea ”Nu avem niciun venit” (pentru persoanele care nu au serviciu)
  • Declarație notarială că nu beneficiază de arende, chirii sau documente doveditoare în cazul în care beneficiază
  • Copie hotărâre încredințare minor, în cazul în care părinții sunt divorțați.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here