Tabere pentru copiii cu parinti la munca in strainatate

Aproape 30.000 de copii romani sunt in grija rudelor, dupa ce ambii parinti sau unicul parinte sustinator au fost nevoiti sa plece peste granite, pentru a le putea asigura copiilor un trai decent in tara. Organizatia Salvati Copiii Romania organizeaza tabere pentru copiii cu parinti la munca in strainatate.

Vezi si Tabara la Costinesti pentru 100 de copii din sistemul de protectie

Prima tabara va avea loc la Sinaia, in perioada 15-19 iulie si marcheaza inceputul unei serii de activitati recreative si de socializare destinate copiilor cu parintii plecati la munca in strainatate, cu focus pe perioada vacantelor. Astfel, 120 de copii din judetele Arges, Caras-Severin, Iasi, Hunedoara, Vaslui isi vor petrece impreuna aventura vacantei de vara.

Fenomenul copiiilor ramasi singuri acasa

Desi datele ANPDCA vorbesc despre 92.027 de copii cu unul sau ambii parinti nevoiti sa munceasca peste granite la finalul anului 2018, proportiile fenomenului sunt mult mai dramatice. Dintre acestia, 16.331 au ambii parinti plecati la munca in strainatate si 12.806 de copii au unicul parinte sustinator peste granite.

Pentru 2017, ANPDCA a raportat un numar de 94.896 de copii aflati in grija unui singur parinte sau a rudelor, dar cifrele obtinute de Ministerul Educatiei Nationale de la Inspectoratele Scolare Judetene pentru finalul anului 2017 indica un numar mult mai mare, de 159.038 de copii cu parintii plecati in strainatate. Nici datele provenite din sistemul educational nu sunt complete, surprinzand doar numarul copiilor integrati in sistemul de invatamant – prescolari si scolari cu varsta intre 3-17 ani – si neincluzand copiii de varsta anteprescolara si pe cei neinscrisi la scoala/in abandon scolar.

,,Copiii ramasi singuri acasa, ai caror parinti muncesc in strainatate, pentru ca ei sa aiba in tara o viata mai buna, reprezinta un fenomen sociologic complex, care trebuie abordat atat social, cat si psiho-emotional. Sunt copii puternici, dar vulnerabili, care au nevoie de relatii sociale si de timp de calitate cu ceilalti. In timpului anului scolar, lucram cu acesti copii in centre specializate, unde pedagogii si psihologii Salvati Copiii le vin in intampinare, ii asculta. In timpul verii, cand scolile intra in vacanta, sentimentul de singuratate si uneori de abandon se acutizeaza, de aceea am pus la cale aceste tabere in care niciun copil sa nu fie lasat singur”, a explicat Gabriela Alexandrescu, presedintele Executiv Salvati Copiii Romania.

Tabara de la Sinaia marcheaza inceputul unei serii de activitati recreative si de socializare destinate copiilor cu parintii plecati la munca in strainatate, cu focus pe perioada vacantelor.

Activitatile recreative si celelalte activitati de suport – educational, social si psihologic – destinate copiilor cu parintii plecati la munca in strainatate si reprezentantilor lor din centrele Salvati Copiii din judetele Arges, Caras-Severin, Hunedoara, Iasi, Vaslui (sase centre de zi) sunt realizate cu sprijinul financiar al PEPCO Romania.

,,Ne bucuram mult ca avem oportunitatea sa contribuim, alaturi de Salvati Copiii, la organizarea taberelor deoarece suntem perfect constienti de magnitudinea acestui fenomen sociologic, dar mai ales de impactul de durata pe care absenta unui parinte sau, in cazuri extreme, a amandurora, il poate avea asupra unui copil. Acest proiect deriva, de altfel, din strategia noastra de CSR, prin care ne dorim sa sprijinim copiii din comunitati vulnerabile sau defavorizate, sa le oferim conditiile necesare pentru o dezvoltare sanatoasa si sa ne asiguram astfel ca noile generatii beneficiaza de sanse egale in viata. Toate eforturile noastre din perioada urmatoare sunt canalizate catre astfel de proiecte, prin care copiii sunt incurajati sa isi continue studiile si sa isi petreaca timpul liber intr-un mod constructiv, sa isi dezvolte pasiunile si sa se dezvolte armonios”, a adaugat Anca Radu, Director Operational PEPCO Romania.

De la initierea programului dedicat copiilor ramasi singuri acasa, peste 7.500 de copii si 5.200 de adulti au beneficiat de suportul echipei Salvati Copiii, cu sprijinul echipelor multidisciplinare formate din asistenti sociali, psihologi si cadre didactice, in 17 centre de zi din Bucuresti si judetele Arges, Brasov, Caras-Severin, Constanta, Dolj, Dambovita (2 centre), Iasi, Hunedoara (2 centre), Mures (2 centre), Neamt, Suceava, Vaslui, Timis.

Ca rezultat al activitatilor de lobby si advocacy derulate de Salvati Copiii, cadrul legal care reglementeaza domeniul a fost imbunatatit in 2013, prin introducerea in Legea 272/2004, de protectie si promovare a drepturilor copilului, a unei sectiuni separate pentru protectia copiilor cu parintii plecati la munca in strainatate. In urma analizelor calitative si consultarilor realizate in perioada 2015-2017 cu privire la aplicarea legii, a fost realizat, in parteneriat cu ANPDCA, si transmis catre DGASPC-uri si SPAS-uri un set de recomandari metodologice si instrumente pentru realizarea procedurii de delegare temporara a autoritatii parintesti; totodata, Salvati Copiii a formulat o serie de propuneri de completare a sectiunii respective din lege. Cea mai mare parte a acestora au fost preluate in proiectul de modificare a Legii 272 din 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, proiect lansat spre consultare publica in luna decembrie 2018.

Salvati Copiii a oferit suport metodologic pentru activitatea Grupului de Lucru Interinstitutional dedicat acestor copii, infiintat de Administratia Prezidentiala. In cadrul Grupului, am initiat elaborarea de recomandari pentru colectarea de date statistice, destinate SPAS-urilor si scolilor.

Din octombrie 2015, in cadrul serviciului de consiliere telefonica si online, au fost primite si efectuate / trimise 6.280 de apeluri telefonice si mesaje / intrebari online (pe platforma www.copiisinguriacasa.ro); au fost inregistrati 68.650 de vizitatori ai platformei online. 113.000 persoane din 950 localitati au fost informate prin caravane locale.

Citeste si Activitati de vacanta

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here