Educatia timpurie joaca un rol important in pregatirea copiilor nostri pentru viata de adult. Iar pentru a cunoaste succesul intr-un mediu atat de complex, parintii si educatorii trebuie sa acorde atentie deosebita dezvoltarii tuturor tipurilor de inteligenta, atat cea intelectuala, cat si cea emotional sau creativa. Valentina Secara, specialist in educatie timpurie si fondatoarea centrului de training pentru parinti si educatori FIRST7 ne invata cum ii putem ajuta pe copiii nostri sa isi imbunatateasca abilitatile spatial-vizuale prin activitati simple si distractive.
Citeste si Cum stimulam inteligenta unui bebelus si de la ce varsta incepem?
Parte a inteligentei creative, inteligenta vizuala poate fi stimulate devenind o caracteristica dominant a inteligentei unui copil. Inteligenta vizuala poate sta chiar la baza unui mecanism de invatare. O persoana cu inteligenta vizuala isi creeaza harti mentale, se face remarcata prin spiritul creator si imaginatia activa, are abilitatea de a organiza spatii, iubeste sa creeze si sa decoreze.
Importanta stimularii vizuale pentru bebelusi
Simtul vazului este cel mai complex sistem senzorial din corpul uman, dar si cel mai putin dezvoltat la nastere. Desi au structurile anatomice necesare vederii, bebelusii au nevoie de expunerea la stimuli vizuali pentru a invata si a dezvolta proprietatile necesare pentru calibrarea completa a sistemului vizual.
Inteligenta vizuala incepe odata cu stimularea vizuala a bebelusilor. Creierul bebelusilor care primesc o stimulare vizuala puternica prin culori si forme se dezvolta mai rapid, pe cand copiii privati de stimulare vizuala se pot confrunta cu dezavantaje in multe domenii de dezvoltare.
In copilaria timpurie, sensibilitatea la stimuli vizuali este foarte bine dezvoltata. Acest lucru se datoreaza faptului ca alte tipuri de inteligenta, cum ar fi cea verbala, nu este inca utilizata pe deplin.
Bebelusii au nevoie sa isi foloseasca intregul corp si simturile prin explorarea lumiilor si a diferitelor materiale, atat in interior, cat si in natura,pe toate tipurile de vreme. Este extrem de important ca aceste experiente sa nu fie grabite sau fortate de adulti. Prin natura lor, bebelusii sunt fascinati de culori si forme, iar sarcina parintilor este sa creeze experiente captivante pentru acestia.
Jocuri pentru dezvoltarea inteligentei vizuale
Expunerea copiilor la stimuli vizuali adecvati fiecarei etape de dezvoltare este prima cale catre dezvoltarea creativitatii, intelectului si inteligentei emotionale. In plus, crearea de oportunitati de stimulare vizuala incurajeaza curiozitatea si interesul pentru explorarea lumii.
De la 6 si pana la 26 de luni, jocurile senzoriale, cu obiecte si texturi in diverse forme si culori sunt extrem de importante pentru dezvoltarea legaturilor neuronale. Manutele sunt instrumentele creierului. Bebelusul exploreaza cu mainile forme, greutati, distante, dimensiuni, mirosuri, culori, cu ajutorul carora isi formeaza imagini. Inainte de a vorbi, un bebelus observa si atinge lumea. Pe baza acestor experiente senzoriale, se formeaza imagini, apoi, ajutati de adultii din jur, apar cuvintele care definesc aceste imagini. De asemenea, de la varsta de un an, jocurile simpliste de constructie sunt extrem de benefice. Folositi blocuri si potriviti-le impreuna cu copilul in forme si culori.
Citeste si Ce sunt abilitatile de memorie si cum le poti dezvolta la copii?
La 2-3 ani, puteti dezvolta inteligenta vizuala a copilului rezolvand impreuna puzzle-uri simple, care se pot complica odata ce copilul creste. Pe masura ce devin familiarizati cu constructia si arata mai multa incredere in potrivirea pieselor, puteti spori complexitatea structurilor.
Copiii cu o inteligenta vizuala dezvoltata au o capacitate exceptionala de a gandi in imagini, de a crea si a construi bazandu-se pe imaginatia lor dezvoltata. Sunt viitori ingineri, arhitecti, strategi, cercetatori sau artisti. Ca primii profesori ai copiilor, parintii pot introduce, sub forma de joc, elementele de baza ale gandirii spatiale.
Vezi si Cum dezvolti inteligenta copilului tau
Autor: Valentina Secara