Vorbirea este un mijloc de comunicare specific omului. Ea nu apare spontan la copii, ci constituie un lung si dificil proces de invatare, presupunand un efort indelungat din partea individului, in decursul dezvoltarii ontogenetice. Depistarea si inlaturarea tulburarilor de vorbire la copii contribuie la asigurarea bunei desfasurari a procesului de invatamant. Asadar, vom vorbi despre tulburarile de limbaj la copii.

Articularea sunetelor, respectarea formei gramaticale, au devenit acte automatizate la adult. La copil, insa, pana la formarea si invatarea tuturor mecanismelor necesare vorbirii, pana la automatizarea acestui act complex, vorbirea este in permanenta supravegheata de constiinta. Experienta de viata a copilului se dezvolta si se imbogateste pe baza comunicarii verbale cu adultii, ceea ce duce la perfectionarea comunicarii verbale si la insusirea unor modalitati de gandire si de activare. O serie de caracteristici diferentiale din conduita verbala a copiilor sunt determinate de dezvoltarea ontogenetica, a capacitatii de verbalizare, la care isi aduc o contributie insemnata procesul instructiv-educativ si experienta practica.

”In activitatea sa verbala, copilul face eforturi vizibile pentru a pronunta corect cuvintele, propozitiile, frazele. Modul in care copilul se realizeaza pe linia achizitiilor, in planul vorbirii si al dezvoltarii psihice, este influentat de o serie de factori, precum mediul de viata si de activitate al copilului, preocuprea adultilor pentru stimularea vorbirii sale, eficienta procesului instructiv-educativ, capacitatile intelectuale ale copilului, afectivitatea si personalitatea”, este de parere Alina Georgiana Moromete, psiholog-logoped (Cabinet Prologopedia).

Este necesar ca toate organele si aparatele vorbirii sa fie dezvoltate normal, pentru a determina o dezvoltare armonioasa a limbajului. Aceasta este o conditie necesara, dar nu si suficienta. Un element esential in dezvoltarea vorbirii este si cel educativ, respectiv influenta directa a mediului social. Atunci cand unele dintre aceste conditii lipsesc, se instaleaza tulburarile de limbaj. Prin tulburare de limbaj intelegem toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la manifestarile verbale tipizate, unanim acceptate in limba uzuala, atat sub aspectul reproducerii cat si al perceperii, incepand de la dereglarea componentelor cuvantului si pana la imposibilitatea totala de comunicare orala si scrisa.

”Tulburarile de limbaj se diferentiaza de particularitatile vorbirii individuale; acestea din urma reprezinta variatii in limitele normalului ale limbajului si prezinta anumite caracteristici:

1. Neconcordanta dintre modul de vorbire si varsta vorbitorului: daca pana la 4 ani pronuntarea gresita a unor sunete constituie o manifestare in limitele fiziologice specifice normalului, care nu necesita exercitii logopedice speciale, dupa aceasta varsta deficientele de limbaj sunt de natura defectologica si necesita un tratament logopedic.
2. Caracterul stationar al tulburarilor de limbaj: tulburari de limbaj pot fi considerate numai acele deficiente care se mentin dupa varsta de 4 ani si care prezinta tendinte de agravare in timp.
3. Copiii care prezinta tulburari de limbaj pot inregistra tulburari de conduita si de personalitate. Aceasta pentru ca tulburarile de limbaj, incepand cu cele mai simple, influenteaza negativ intregul comportament, pe de o parte din cauza posibilitatilor reduse de exprimare, iar pe de altă parte a existentei unei temeri si retineri care ii impiedica sa se exprime corect.
4. În timp ce particularitatile individuale de limbaj dispar treptat, fara un tratament logopedic, tulburarile de limbaj nu dispar de la sine. De aceea, in functie de natura si specificul fiecarei tulburari de limbaj, sunt necesare exercitii logopedice specifice, pentru prevenirea si corectarea acestora. Cu cat tratamentul logopedic se desfasoara mai de timpuriu si in mediul natural de viata al copiilor, cu atat este mai eficient. Varsta de 4 ani este considerata, in general, ca fiind cea mai indicata pentru realizarea interventiei logopedice.

Proportia tulburarilor de vorbire scade odata cu varsta. Ele se corecteaza, in mare masura, sub influenta procesului de invatare. Totusi, unele dintre ele persista, chiar si dupa mai multi ani de scolarizare. Gradul si caracterul tulburarilor de vorbire se rasfrang asupra activitatii si comportamentului copilului. Astfel, insusirea cunostintelor este impiedicata, copilul devenind timid si izolat de viata colectiva a institutiei de invatamant si de colectivitate, in general”, avertizeaza specialistul.

Depistarea si inlaturarea tulburarilor de vorbire la copii contribuie la asigurarea bunei desfasurari a procesului de invatamant. Imposibilitatea de a comunica prin limbaj, dar si o vorbire defectuoasa, nedezvoltata corespunzator varstei copilului, pot produce o stagnare in dezvoltarea personalitatii copilului, modificand relatiile lui cu cei din jur, il singularizeaza, il impiedica in mare masura sa participe la joc si la celelalte activitati comune celor mici.

Vezi si Psihologul raspunde: Dezvoltarea limbajului

Autor: Laura Bogaciu