Se apropie Sarbatorile Pascale si, odata cu ele, o multime de bunatati specifice acestora: oua rosii, fripturi delicioase si o minunatie de drob din carne de miel, dar si cozonaci aromati. Insa multe dintre aceste preparate care noua, adultilor, ni se pare de neconceput sa lipseasca de pe masa de sarbatoare, copiilor le sunt interzise. V-am pregatit cateva retete de sarbatoare pentru cei mici.
Vezi si Cum sa vopsesti natural oua de Paste
In caz ca nu stiati, carnea de miel nu va fi oferita copiilor cu varsta mai mica de 3 ani, din cauza lipidelor pe care le contine si care au efect aterogen (se depun pe artere). Pentru cel mic poti pregati insa o friptura din carne de curcan, la cuptor, pe care sa i-o servesti alaturi de legume la abur. Drobul din carne de miel il puteti consuma voi, insa daca vrei neaparat sa pastrezi traditia, lui prepara-i unul din ficatei de pui, pe care ii va digera incomparabil mai usor. Cat despre oua, ei bine, de ciocnit le poate ciocni pe toate, dar de mancat are voie numai un galbenus fiert tare, daca piciul are sub un an. Si atentie mare, oul sa fie proaspat! Verifica ouale inainte sa le fierbi, punandu-le intr-un castron cu apa rece in care ai adaugat sare. Daca raman pe fundul castronului, sunt proaspete. Daca se ridica la suprafata… arunca-le! Sunt vechi!
Nu ai nicio idee ce sa-i prepari celui mic pentru masa de Paste? Inspira-te din retetele noastre!
Tartine cu pate de casa (de la 10 luni)
Ingrediente: jumatate de kilogram de ficatei de curcan, un morcov, o ceapa mica, o telina mica, un catel de usturoi, 75 g unt, paine integrala.
Mod de preparare: taie legumele marunt si fierbe-le impreuna cu ficateii spalati cu curatati de pielite. Dupa ce au fiert, adauga usturoiul si untul si paseaza totul cu blenderul. Tine pateul la frigider cateva ore inainte de a-l servi. Unge cu pate diverse forme decupate din miezul feliilor de paine integrala (poti folosi formele pentru biscuiti) si decoreaza cu o feliuta subtire de castravete sau cu jumatati de rosii cherry.
Piure de avocado cu ou (6-12 luni)
Ingrediente: un avocado si jumatate, un ou fiert tare, doua lingurite de iaurt.
Mod de preparare: fierbe bine oul tare si separa galbenusul de albus (atentie, nu0i da bebelusului albus). Paseaza pulpa de avocado si amesteca impreuna cu galbenusul si iaurtul. Poti da totul la blender daca vrei, pentru ca piureul sa fie mai fin.
Piept de curcan umplut cu legume (de la 1 an)
Ingrediente: o jumatate de kilogram de piept de curcan, 50 g unt, o ceapa mare, 4 catei de usturoi), o jumatate de kilogram de cartofi dulci, un dovlecel, 150 g mazare, un morcov, o lingura de zeama de lamaie, o legatura de patrunjel, 75 g miez de paine, doua galbenusuri, 200 g bacon felii.
Mod de preparare: taie pieptul asa incat sa obtii o bucata groasa cam de 1,5 cm. Separat, intr-o tigaie, incalzeste untul si soteaza ceapa tocata marunt cu usturoiul zdrobit. Adauga cartofii dulci taiati cuburi, dovlecelul (cuburi), mazarea si morcovul (cuburi). Lasă-le pe foc pana se inmoaie, trage tigaia si adauga zeama de lamaie, patrunjelul si painea faramitata. Adauga galbenusurile batute si un praf de sare. Intinde umplutura peste carne, adauga feliutele de bacon, si apoi ruleaza. Daca vrei sa nu se desfaca, il poti lega cu sfoara speciala. Asaza carnea intr-o tava mai adanca, unsa cu ulei, si da la cuptor, aproximativ o oră.
Sufleu cu branza de vaci (1-3 ani)
Ingrediente: o jumatate de kilogram de branza de vaci, doua oua, 125 g smantana, doua linguri cu pesmet, o lingura cu unt, un varf de sare.
Mod de preparare: freaca branza de vaci cu un praf de sare, apoi incorporeaza galbenusurile, unul cate unul. Adauga pesmetul si albusurile batute spuma. Amesteca de jos in sus si rastoarna rapid compozitia intr-o forma de ceramica unsa cu unt. Lasa la cuptor, la foc moderat, aproximativ 40 de minute.
Rulada de spanac, somon si branza (de la 2 ani)
Ingrediente: 200 g crema de branza, 200 g spanac proaspat, 200 g somon, trei oua, 120 g faina, sare.
Mod de preparare: opareste spanacul in apa cu sare, scurge-l si da-l prin blender. Separat, bate ouale cu un praf de sare. Adauga piureul de spanac, incorporeaza faina amestecata cu un praf de sare. Toarna compozitia intr-o tava unsa si tapetata cu hartie de copt. Coace la cuptor, la foc moderat, 15 minute. Rastoarna blatul pe un prosop umed si ruleaza cu grija. Lasa-l cateva minute sa se raceasca, apoi desfa-l usor si intinde crema de branza. Pune deasupra fasiile de somon, ruleaza si da la rece, minim o ora.