Sunt foarte multe teste care pot evalua si pot sustine diagnosticul de astm bronsic la copil, dar care nu sunt cu specificitate de 100%. Despre testele si determinarile care stabilesc acest diagnostic si care sunt necesare ne ofera mai multe detalii conf. dr. Roxana Maria Nemes, medic primar pneumolog, medic specialist pediatru la Institutul de Pneumologie ,,Marius Nasta”, cercetator stiintific, doctor in stiinte medicale.
,,Nici macar cel mai simplu test respirator, care este spirometria, noninvaziv, nedureros si care conform ghidurilor ar trebui sa-l efectuam la toti copiii cu varsta peste 5 ani, nu spune 100% ca acel copil este astmatic sau nu. El trebuie relationat cu acel istoric familial, cu teste sangvine de evaluare a imunitatii, a raspunsului imun care este variabil. Imunitatea unui copil se matureaza in jurul varstei de 7 ani, nu putem spune ca el se va apara sau va dezvolta un astm bronsic la prima vizita. Stiu ca de cele mai multe ori parintii isi doresc acest lucru, sa stie daca copilul lor are sau nu are astm. Este uneori aproape inconstient sa spui intr-o singura consultatie daca exista sau nu acest diagnostic, cu atat mai mult cu cat este un diagnostic de boala cronica”, a precizat pneumologul.
Specialista a spus ca in laboratorul national de referinta de la Institutul de Pneumologie ,,Marius Nasta” se fac spirometrii si la copiii de 4 ani sau chiar ceva mai mici. ,,Azi am avut o fetita de 3, 5 ani care a primit si diploma. Nu relationam neaparat cu varsta, ci cu modul in care un copil intelege sa efectueze aceasta testare, dar pe care sa ne putem baza”, a afirmat dr. Roxana Maria Nemes.
Alte teste efectuate in astmul bronsic la copil sunt cele relationate cu masurarea monoxidului de azot din aerul exhalat, precum si testele sangvine. In privinta primului, este vorba despre o manevra foarte simpla care permite copilului sa execute un expir controlat deoarece are un grad de insentivare, usor de efectuat. In privinta testelor sanguine, a prick-testelor, conf. dr. Roxana Maria Nemes e de parere ca de cele mai multe ori nu trebuie accesate celebrele paneluri cu extensie foarte mare, deoarece ele sunt exhaustive si uneori elementele foarte tintite ajuta mult mai mult decat analizele care par foarte extinse la prima vedere, dar care uneori aduc o informatie nu foarte suficienta pentru diagnosticul respectiv.
Vezi si Simptomele astmului alergic la copii