Pubertatea precoce: care sunt semnele și cum se tratează?

Sursa foto: lovelibra.com

Pubertatea precoce este o afecțiune caracterizată prin apariţia semnelor de dezvoltare pubertară (modificări fizice și hormonale) la o vârstă mai mică decât vârsta medie de intrare în pubertate sau decât ceea ce se consideră a fi de așteptat. Modificările includ creșterea rapidă a oaselor și mușchilor, modificări ale formei și dimensiunii corpului, îngroșarea/modificarea vocii și dezvoltarea capacității corpului de a se reproduce.

Pubertatea este inițiată atunci când organismul eliberează semnale hormonale numite gonadotropine care stimulează creșterea glandelor sexuale (gonade), adică a ovarelor la o fată, a testiculelor la un băiat. Când pubertatea începe înainte de vârsta de 8 ani la fete, iar vârsta de 9 ani la băieți este considerată pubertate precoce.

Majoritatea copiilor care suferă de această tulburare cresc inițial rapid, dar se opresc din creștere înainte de a-și atinge din punct de vedere genetic potențialul maxim.

Se cunosc trei tipuri de purbertate precoce: centrală, periferică și incompletă.

Pubertate precoce centrală apare atunci când hormonii sexuali sunt eliberați prea devreme. Cu toate acestea, în multe cazuri, motivul eliberării precoce a hormonilor rămâne necunoscut. Se presupune că traumele cerebrale, tumorile hipotalamusului sau infecțiile cerebrale pot provoca pubertate precoce centrală.

Pubertatea precoce periferică apare din cauza unei probleme cu organele de reproducere, de exemplu, ovarele și testiculele sau expunerea la hormoni din mediul înconjurător. Orice problemă cu glandele suprarenale poate provoca, de asemenea, pubertate precoce periferică.

Pubertatea incompletă este atunci când un copil are doar câteva semne de pubertate timpurie, cum ar fi dezvoltarea foarte timpurie a sânilor la fete tinere sau creșterea părului pe corp la băieți și fete.

Printre principalele semne și simptome ce anunță pubertatea precoce sunt: acneea, mirosul corporal și un puseu de creștere la ambele sexe (pentru fete, dezvoltarea sânilor, menstruația și părul pubian înainte de vârsta de 8 ani și pentru băieți, îngroșarea vocii, părul facial, pubian și la subraț înainte de 9 ani).

Orice copil poate dezvolta pubertate precoce; totuși, afecțiunea este mai frecventă la fete decât la băieți. Dacă un copil are antecedente familiale de boală sau un sindrom genetic rar, este mai probabil să treacă prin pubertate precoce. Tumorile sau radioterapia pentru anumite afecțiuni ale sistemului nervos central pot crește, de asemenea, riscul de pubertate precoce. De asemenea, se observă că acei copiii care sunt obezi sau expuși la hormoni sexuali au șanse mai mari de a fi expuși riscului. Atunci când vorbim despre elementele favorizante din mediul extern, ne referim la componentele unor cosmetice, geluri, pilule contraceptive, anumite medicamente. Expunerea la o serie de substanțe chimice de sinteză care mimează funcțiile hormonilor (disruptori endocrini) pot genera pubertatea precoce. Acestea pot fi naturale (fitoestrogenii prezenți în soia) sau sintetice (fenoli, ftalați folosiți în industrie, în special cea producătoare de mase plastice).

Dacă este diagnosticată pubertatea precoce, pot fi prescrise anumite medicamente precum hormonii sintetici (care opresc producția de hormoni de reproducere) pot gestiona pubertatea precoce la majoritatea copiilor care suferă de această afecțiune. Pe de altă parte, sunt cazuri în care unii copii au nevoie de intervenții chirurgicale pentru a îndepărta tumorile care pot fi cauza de bază a simptomelor pubertății timpurii. În unele cazuri, eliminarea sursei exterioare a hormonilor de creștere, cum ar fi anumite cosmetice, evitarea produselor cu plastic, care conțin cu estrogeni, poate opri/diminua pubertatea timpurie.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here