Cum e copilul la doi ani? Minunat! Vorbește, urcă, sare, aleargă și este pliiiiin de energie. Are un vocabular care se îmbunătățește de la o săptămână la alta, recunoaște culorile, reușește să sorteze câteva forme. Ah, și acesta este momentul în care personalitatea lui începe să prindă contur, să auzi tot mai des ”nu” atunci când ceva nu-i convine. Află aici mai multe despre dezvoltarea copilului la doi ani.
Să le luăm treptat, la capitolul abilități fizice, principalele ar fi că aleargă cu ușurință, știe să urce scările dacă este ținut de mână sau dacă se strijină el, aruncă mingea, chiar dacă încă nu poate să o prindă, sare în sus și aterizează pe ambele piciorușe, se cațără singur și se coboară de pe obiectele mai mici de mobilier, poate să țină o jucărie mai mare și să meargă cu aceasta în mână, este capabil să meargă cu spatele câțiva pași, dansează dacă aude muzica lui preferată etc.
Înțelege propoziții și solicitări mai complexe, folosește propoziții din doua sau trei cuvinte, poate numite obiecte familiare, poate construe un turn din 5-7 cuburi, se recunoaște ăn fotogravii, îi place să mâzgălească și reușește să facă un cerculeț dacă i se cere. Participă la îmbrăcatul și dezbrăcatul hainelor sale, de aceea este bine să-l încurajezi cât mai mult, pentru că acum este momentul când se luptă pentru propia independență. In plus, dacă nu a renunțat la scutece, acum este momentul cel mai potrivit, pentru că acum își dă seama când are vezica plină și ar fi cazul să o golească, de aceea poți începe un mic ”antrenament” la oliță.
Înțelege un pic conceptul de timp, dacă îi spui, spre exemplu, să aștepte câteva minute ca să primească ceva, poate să aștepte. Te ia de mână ca să-i arate ceva, Dacă ii spui să își strîngă din jucăriile, o poate face, bineînțeles, să nu fie prea multe, că va fi copleșit. Poate să cânte cântecele scurte, rimate, cu rimă. Vrea din ce în ce mai mult să cerceteze, va începe să te întrebe mai des ”ce e asta?”.
Poate fi mofturos și reticent la mâncărurile noi, poate să muște, de aceea este esențial să-l oprești la timp, astfel încât să nu i se formeze un obicei.
Din punct de vedere social, este mai pregătit să stea un timp departe de tine, dar recomandarea este să nu forțezi separările, să le faci cât mai bânde cu putință.
Citește și: Copilul la 2 ani: 10 motive sa iubesti aceasta varsta!