Cu stafilococul auriu la gradinita. Cum ii afecteaza pe copii aceasta bacterie?

Stafilococul auriu este un microb din categoria bacteriilor ce poate coloniza atat pielea cat si mucoasa nazala a persoanelor sanatoase.  Colonizare inseamna ca putem fi purtatori ai acestor bacterii insa fara sa prezentam semne de boala. Despre acest stafilococ si implicatiile sale asupra sanatatii copiilor, aflati mai multe de la dr. Alexandru Ulmeanu, medic primar pediatrie la Centrul Medical Medsana.

Dr. Ulmeanu Alexandru, pediatru Medsana

Cum ne colonizam?

Ne putem coloniza atunci cand atingem pielea contaminata sau obiectele ce au intrat in contact cu alte persoane colonizate. Se considera ca 30% din persoanele sanatoase pot fi colonizate la un moment dat cu acest tip de bacterie. Se poate  intampla ca pe mici leziuni ale pielii ca de exemplu o taietura sau o julitura stafilococul sa cauzeze probleme. Acestea pot varia de la mici cosulete pana la infectii severe stafilococice ce apar mai ales la copiii mici si la persoane cu sistem imunitar slabit.

Citeste si Intrarea in colectivitate a copiilor nostri

Infectiile pielii sunt cel mai frecvent asociate Stafilococului auriu, ele pot fi chiar infectii profunde de tip abces ce necesita inclusiv tratament chirurgical de drenare al puroiului. Daca bacteria reuseste sa patrunda in sange apare septicemia, iar infectia cu Stafilococ se poate raspandi in alte organe ale corpului.

De obicei daca apar infectii cutanate, medicul va testa prezenta stafilococului printr-o cultura de pe piele. Tratamentul se poate realiza cu antibiotice locale sub forma cremelor sau cu antibiotice orale sau intravenoase in functie de severitatea infectiei. Infectiile tractului respirator sunt destul de rare, avand in vedere colonizarea frecventa a nasului, ele pot varia de la otite, sinuzite, pana la pneumonii severe cu pleurezie.

Cum prevenim?

Avand in vedere ca cel mai frecvent mod de contaminare este prin contact direct, cea mai eficienta metoda de preventie este spalarea corecta si frecventa a mainilor.  Mai pot fi utile dezinfectantele de maini atunci cand apa si sapunul nu ne sunt la indemana. Este bine sa curatam si sa dezinfectam eficient ranile si taieturile si sa nu folosim lucruri in comun de tip: prosoape, haine, periute, pieptene, lame de ras.

Tratam colonizarea nazala?

Aceasta este o decizie a medicului care evalueaza copilul, in functie de istoricul acestuia,  starea de sanatate si in functie de tipul Stafilococului intalnit.  Se poate incerca tratament cu antibiotic local pentru a incerca decolonizarea in anumite cazuri. Daca exista semne clinice de suprainfectie locala, medicul poate prescrie antibiotic oral sau intravenos in functie de severitate. In acest moment, screeningul universal al tuturor copiilor din colectivitati prin exudate nazale sau faringiene nu este recomandat, iar din pacate de multe ori dupa tentativele de decolonizare stafilococul reapare.

Citeste si Refuzul alimentatiei la copil

Autor: Dr. Alexandru Ulmeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here