Psihologii au fost interesati de acest subiect inca de la inceputul secolului al 19-lea, fiindca principala lor grija era ca nu cumva acesta sa fie semnul instabilitatii emotionale sau mai grav, sa fie vorba despre declansarea unei boli psihologice in cazul copiilor.

Citeste si: Lasa-l pe copil sa se joace! Cat mai mult!

Studiile existente din ultimele doua decenii au demonstrat ca “invizibilii parteneri de joaca” pe care poate sa-i aiba un copil reprezinta, de fapt, o etapa cat se poate de fireasca, un semn pozitiv in ceea ce priveste dezvoltarea lui socio-emotionala, scrie parent24.com.

A avea cel putin un prieten imaginar, in cazul copilului, este un lucru destul de comun. Fiecare dintre noi, fie cunoaste pe cineva care a avut un partener de joaca imaginar, fie a experimentat in copilarie un astfel de “prieten”.

Unele studii au aratat ca aproximativ 65% dintre copii s-au jucat cel putin o data cu “prieteni imaginari”. Copilul are prieteni imaginari: sa-mi fac oare griji?

Fenomenul de “camaraderie imaginara” incepe cam pe la varsta de 3-4 ani, iar motivele pentru care copiii isi inventeaza prieteni in care cred sunt diverse. Prima si cea mai comuna cauza este singuratatea, nevoia de a se juca impreuna cu cineva, de a mai avea pe cineva in acel “joc de rol”.

In plus, prietenul imaginar este mereu acolo cu el, ori de cate ori are copilul chef de joaca. Iata de ce copilul singur la parinti sau primul nascut intr-o familie are mai mari sanse sa caute prietenia “cuiva imaginar”.

Citeste si: Vrei sa-ti spun o poveste?

O alta cauza pentru care copilul mai “inventeaza” un personaj este ca are nevoie sa dea vina pe cineva atunci cand s-a comportat mai putin corect.

Studiile arata ca acei copii care isi fac prieteni imaginari sunt mai empatici si reusesc sa-si faca mai repede si mai usor prieteni, chiar si in viata reala, spre deosebire de cei care nu au prieteni imaginari.

In plus, s-a demonstrat ca acei copii care au prieteni imaginari reusesc sa se inteleaga mai bine pe sine si ca ei au tendinta ca atunci cand descriu o persoana (fie imaginara, fie reala) sa nu se limiteze doar la aspectul fizic, ci si la trasaturi de personalitate, de caracter.

Pe langa abilitati sociale mai bune si o mai mare libertate de a se exprima, copiii care au prieteni imaginari sunt si mai creativi, spre deosebire de ceilalti.

Adesea parintii se intreaba cum ar trebui sa procedeze sau sa se comporte atunci cand copilul ii spune de un prieten imaginar. Studiile arata ca cea mai buna abordare este sa accepti existenta acelui personaj imaginar, ba chiar mai mult de atat, sa intri si tu in joc. “N-ar dori prietenul tau sa te ajute sa strangeti jucariile impreuna, pentru ca se apropie ora pentru cina?”

In cazul in care prietenul imaginar nu are un comportament tocmai dragut, de exemplu, nu doreste sa imparta jucariile sau nu vrea sa faca asa cum fac si ceilalti copii, atunci parintele ar trebui sa asculte copilul si sa-i ofere solutii despre cum ar trebui sa vorbeasca sau ce comportament sa aiba fata de acest prieten imaginar. Desi acest personaj imaginar nu este unul pozitiv, este o ocazie buna pentru copilul tau de a de intelege mai bine cum functioneaza relatiile in jurul lui si cum poate solutiona anumite situatii.

Citeste si: Prin joc copilul isi depaseste fricile!