Atunci când se spune că maternitatea aduce schimbări în viața unei femei, ar trebui să ascultăm cu mai multă atenție. Astăzi nu vom vorbi despre modificările psiho-emoționale, ci despre schimbările prin care trece corpul unei femei… în sarcină.
Este fascinant cum în interiorul corpului unei femei, mai exact în uter, se dezvoltă, practic, un nou organ-placenta, care va fi căsuță timp de câteva luni pentru bebelușul din burtică. Sau că în această perioadă crește volumul de sânge cu aproximativ 50%? Desigur, o parte din aceste schimbări vor dispăarea, vor reveni la normal, după naștere, dar există și unele unele modificări asupra corpului cu care mama va rămâne.
Mărimea de la încălțăminte
Se pare că în sarcină este posibil să se modifice mărimea la pantof, cam cu o jumatate de masură sau chiar cu o măsura întreagă…și să rămână astfel și după naștere. De ce se poate modifica mărimea piciorului? Din cauza noii greutății cu care trebuie să se descurce corpul, precum și din cauza hormonilor (hormonul relaxina duce la acea relaxare a ligamentelor și oaselor, și de aici se poate modifica un pic și forma picioarelor, potrivit livescience.com.
Kilograme în plus
Și nu ne referim la acele kilograme pe care le acumulează o femeie în mod firesc în sarcină, ci la faptul că 1 din 4 femei, la 1 an după naștere are cel puțin 5 kg în plus față de greutatea dinainte de sarcină. Iar cele mai multe dintre mame care își vor reveni la forma înițială, tot vor avea cu aproximativ 1-2 kg mai mult decât înainte de sarcină, potrivit sursei citate anterior.
Modificări ale vaginului
Chiar dacă în cele mai multe dintre cazuri vaginul aproape revine la forma inițială dinainte de naștere, suficient de multe femei susțin că simt că au rămas cu modificări permanente ale vaginului. Bineînțeles există mai mulți factori care contribuie asupra acestor modificări, precum, modul de naștere, mărimea bebelușului, factorii genetici, dacă este mama supraponderala etc.
Pierzi un dinte?
Nașterea unui copil nu înseamnă că imediat după ar trebui să te aștepți să pice un dinte sau o măsea, dar este posibil să observi că dantura ta are mai multă îngrijire, că gingiile sunt mai sensibile pentru o perioadă. Cu toate acestea există un studiu (*2008, publicat în American Journal of Public Health) care arată că participantele la acea cercetare au avu probleme dentare sau au pierdut mai multi dinți în funcție de numărul de copii născuți: mai mulți copii, mai mulți dinți lipsă.
Se lasă sânii
Și sânii se modifică în sarcină, devin mai sensibili, uneori mai dureroși, cresc în volum, iar toate acestea din cauza modificărilor hormonale. Iar partea neplăcută este că apare acest fenomen de ptoza mamară (se lasă sânii). Și cu cât mai multe sarcini are o femeie, cu atât maim ult va suferi de această ptoză mamară.