11 sfaturi ca sa ai un start bun in alaptare

Imagine de Bruno /Germany de la Pixabay

Toti am auzit si am citit ca, sa alaptezi este minunat atat pentru bebelus, cat si pentru tine. Dar atunci cand apare bebelusul in viata ta, s-ar putea ca partea aceasta cu alaptatul sa nu fie exact asa cum ti-ai planificat sau ti-ai dorit. Din fericire, exista cateva lucruri care te-ar ajuta mult si pe care ai putea sa le faci poate chiar imediat dupa ce ai nascut. Tot mai multi experti sustin ca un start bun poate fi exact ceea ce te poate duce catre o experienta de succes intr-ale alaptarii pe termen lung.

Cu cat mai abila si mai pregatita vei fi la inceputul experientei de alaptare, cu atat mai mare va fi probabilitatea sa reusesti sa depasesti toate acele provocari pe care s-ar putea sa le intalnesti de-a lungul acestei „calatorii”.

Iata 11 sfaturi ca sa ai un start bun in alaptare:

1. Pregateste-ti 1-2 sutiene speciale pentru alaptare (inainte de aparitia bebelusului!). Alege sutiene care sunt mai elastice (pentru ca dimensiunea sanilor va fluctua in primele saptamani de dupa nastere, vei intelege atunci de ce este esential sa nu fie modele „fixe”, neelastice). De asemenea, alege sutiene si „de zi”, dar si „de noapte”, in cazul in care in timpul zilei vei atipi langa bebelus, sa fie potrivite pentru somn, sa-ti ofere suportul necesar si in acele situatii.

2. Tine un nou-nascut inainte sa ai propriul bebelus.

Ai fi surprins cat de multe femei care devin mame recunosc ca nu au mai tinut niciodata in brate un nou-nascut. Si credeti-ne, este o mare diferenta intre a tine in brate un nou-nascut si un bebelus 6 luni, spre exemplu. Daca ai posibilitatea sa plimbi in brate un bebelus, sa-l legeni, sa-l ajuti sa eructeze, sa-l pui intr-o paturica, nu refuza! Cu cat mai multa experienta de acest fel vei avea, cu atat mai usor iti va fi la propriul bebelus (cel putin vei avea un pic mai multa incredere in tine!).

3. „Piele pe piele” imediat dupa nastere si cat mai des este posibil.

Sa tii bebelusul piele-pe-piele imediat dupa nastere este foarte important, atat pentru mama, cat si pentru bebelus. Uneori insa acest lucru nu prea este posibil, mai ales cand bebelusul are nevoie de asistenta medicala imediata. Dar imediat ce ai posibilitatea sa petreci timpul cu bebelusul tau, tine-l piele-pe-piele, iar acest lucru te va ajuta si in cazul alaptarii.

4. Insista inca de la inceput sa reusesti sa-ti atasezi bebelusul corect la san.

Nu este posibil ca intotdeauna sa reusesti chiar din prima, dar nu te lasa, insista, nu-l lasa sa suga, daca nu este pozitionat corect.

5. Alapteaza cat mai des. Alapteaza la cerere.

Este imposibil sa-ti alaptezi bebelusul „prea mult”. Cand nu mai vrea, va refuza sanul, iti va arata, oricat vei insista. Alaptandu-ti bebelusul la cere vei ajuta sa creasca productia de lapte. Vei avea impresia ca in primele saptamani de dupa nastere tot ce vei face este numai sa alaptezi bebelusul. Ai rabdare, bebelusul se va acomoda, va invata, veti capata impreuna o rutina.

6. Daca apar probleme, nu amana, cauta imediat consiliere/suport

Cauta ajutorul unei alte mame mai experimentate, apeleaza la suportul unui consilier in lactatie, intreaba o moasa.

7. Petrece timpul cat mai mult cu bebelusul.

Exista numeroase beneficii pe care le poate avea bebelusul daca va petrece cat mai mult timpul cu tine. Partea frumoasa este ca tot atatea beneficii sunt si in ceea ce te priveste pe tine. Vei capata mai multa incredere, vei invata sa asculti mai mult de instinctul tau matern.

8. Poarta haine comode, lejere, care te vor ajuta sa alaptezi.

Iar aici am putea spune de la pijamale pana la tricouri si rochite confortabile.

9. Nu te grabi sa-i oferi suzeta.

S-a demonstrat ca oferindu-i bebelusului suzeta mult prea timpuriu, poate provoca acea „confuzie a mamelonului”, iar bebelusul va invata mai greu sa se ataseze corect la san sau chiar va refuza sanul.

10. Hidrateaza-te.

La fiecare sedinta de alaptat, pune-ti un pahar cu apa langa. Este esential sa bei cat mai multa apa atunci cand alaptezi.

11. Incearca sa fii cat mai relaxata.

Nu, nu este doar o vorba, chiar s-a demonstrat: cu cat mai stresata vei fi, cu atat mai greu iti va fi sa alaptezi. Inspira adanc, expira, relaxeaza-ti umerii, gatul, ridica-ti picioarele, pune-ti bebelusul la piept, fredoneaza ceva incet, astfel incat mintea sa se mai detaseze de la griji. Relaxeaza-te si alapteaza-ti puiul!

Traducere si alaptare de pe baby-chick.com

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here