Unii invatatori prefera vizierele si mastile logopedice, ca elevii sa le vada fetele

Sursa foto: derbytelegraph.co.uk/

In Sibiu, unii invatatori si profesori care predau copiilor din invatamantul primar prefera sa-si cumpere viziere si masti logopedice, pentru ca elevii sa le vada fetele si sa-i auda mai bine cand predau in clasa, au declarat seful Inspectoratului scolar Judetean (IsJ), Alexandru Dumbrava si liderul Sindicatului invatamantului Preuniversitar (SIP) din Sibiu, Teodor Fartonea, scrie Agerpres.

„Sunt scoli in care dascalii s-au interesat si si-au achizitionat masti logopedice, astfel incat sa li se vada buzele, mai ales la copiii care invata sa rosteasca sunete, la clasele mici”, a spus Alexandru Dumbrava.

Liderul SIP Sibiu, Teodor Fartonea, confirma ca multi dascali cauta solutii ca sa se protejeze, dar totodata sa poata preda si elevii sa le vada fata si sa-i auda mai bine, mai ales pentru ca nu vor putea sa-i cheme pe scolari sa scrie pe tabla, iar „viziera permite sunetului sa se transmita mai bine”.

„Prin panourile acelea si cu masti si neavand voie sa aduc copilul spre mine, la tabla, nu stiu cum ne intelegem. (…) Probabil va fi o experienta inedita predatul acesta cu mastile si vorbitul prin masca”, a aratat liderul SIP Sibiu.

Potrivit fostului ministrul al Educatiei, Ecaterina Andronescu suspendarea orelor cu prezenta fizica a afectat „negativ” procesul didactic de predare-invatare-evaluare, scriind urmatoarele pe una dintre retelele de socializare:

„Scoala online nu poate inlocui scoala cu prezenta fizica, nu poate sa fie o alternativa, ci o solutie complementara, asadar se impune revenirea la scoala fata in fata. De asemenea, se impune adoptarea unor masuri specifice pentru protejarea sanatatii elevilor si profesorilor”.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here