Un bebeluș e în stare gravă la un spital din Ploiești: la două luni cântărește doar două kilograme și nu a fost spălat niciodată de mamă

Foto: www.needpix.com

Un bebeluș e în stare gravă la un spital din Ploiești: la două luni cântărește doar două kilograme și nu a fost spălat niciodată de mamă. Copilul este sever malnutrit, a suferit un stop cardio-respirator, iar medicii sunt rezervați în ceea ce privește evoluția acestuia. A fost deschisă o anchetă în acest caz.

Copilul se află acum la Spitalul de Pediatrie din Ploiești unde a ajuns în stop cardio-respirator, vizibil slăbit și deshidratat, fiind resuscitat și dus la Terapie Intensivă.

”Copilul este în stare gravă, la Terapie Intensivă, detubat. Suntem rezervați, la momentul de față, însă, cu privire la un prognostic. A ajuns la noi subnutrit, cu plăgi infectate și foarte murdar. Nu a fost spălat de mamă niciodată. Starea de sănătate îi este atent monitorizată”, a precizat managerul Spitalului de pediatrie, medicul Anca Miu, potrivit observatorph.ro.

Inițial mama a dus copilul la Spitalul Orăşenesc din Urlaţi, conform spuselor ei şi că acolo nu ar fi fost văzut de niciun medic, pentru că nu ar fi existat un pediatru. În urma verificărilor camerelor video ale spitalului s-a dovedit că informațiile oferite de mama erau false.

Surse judiciare au precizat că femeia nu este credibilă şi că are antecedente penale, potrivit observatornews.ro. Cazul respectiv a intrat și în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here