Un bebeluș de patru luni, găsit mort, dimineața, în patul părinților

Foto: Pexels.com

Un bebeluș de patru luni, din județul Iași, a fost găsit dimineața mort, în patul părinților. Potrivit primelor cercetări, copilul dormea în pat cu părinții. Acum părinții sunt cercetați penal de procurori și polițiști, pentru că fetița a murit în condiții suspecte.

Bebelușul a fost găsit fără suflare, de mama ei, dimineata, la ora 6, iar tatăl a sunat la 112.

La data de 22 Septembrie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii au fost sesizați prin Apel Unic de Urgență 112, de către un bărbat despre faptul că fiica sa, în vârstă de 4 luni nu mai respiră. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei Pt stabilirea cauzei decesului bebelușului.
De asemenea, au fost informați reprezentanții DGASPC Iași cu privire la acest caz
”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași, potrivit publicației Bună Ziua Iași.

Potrivit vecinilor, părinţii bebelușului trăiesc în concubinaj, mai au 4 copii și consumă alcool în cantităţi mari.

Iniţial, se lua în calcul posibilitatea ca peste noapte, poate fără să îşi dea seama, părinţii care dormeau cu bebelușul în pat să o fi lovit şi în acest fel să se fi produs decesul. Acum, se ia în calcul şi varianta unei posibile intoxicaţii, scrie adevărul.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here