Un baiat de 3 ani a murit carbonizat, miercuri, iar fratele sau de 9 luni a suferit arsuri si a fost dus la spital, in urma unui incendiu izbucnit intr-o locuinta din Bacau, in care cei doi copii erau singuri. Tragedia vine la doar cateva ore dupa ce o fetita de 3 ani a murit in alt incendiu.
Citeste si: O fetita de 3 ani a murit, iar fratele ei este in stare grava dupa incendiul din Bacau
Purtatorul de cuvant al ISU Bacau, Andrei Grecu, a declarat ca incendiul a izbucnit la o casa din satul Caiuti. Doi copii, de 3 ani si de 9 luni, erau singuri acasa in momentul in care au izbucnit flacarile. Baieteii au fost lasati in grija mamei, insa aceasta era plecata de acasa.
„La sosirea echipajelor noastre, baietelul de noua luni era scos din casa. Avea arsuri pe maini si a fost preluat de ambulanta si dus la Spitalul Municipal Onesti. Baietelul de trei ani a fost gasit carbonizat”, a declarat Grecu.
Acesta a adaugat ca deocamdata nu se cunoaste cauza incendiului. Flacarile au cuprins o suprafata de aproximativ 90 metri patrati, la locul interventiei fiind trimise doua autospeciale.
Marti seara, o fetita de 3 ani a murit, iar fratele ei, de 2 ani, este in stare grava, in urma unui incendiu produs intr-un apartament din Bacau. Incendiul a fost provocat chiar de copii, dupa ce s-au jucat cu chibriturile.
Sursa: Mediafax
Citeste si: Cinci copii evacuati dupa un incendiu intr-o garsoniera