Sorin Cîmpeanu: Școlile nu vor trece în online și nu se va reduce temperatura din clase în sezonul rece

Sursa foto: pixabay.com

Toți inspectorii școlari generali din toate județele au fost convocați astăzi, la București, de către ministrul Educației pentru a le oferi instrucțiuni clare în legătură cu condițiile asigurate în toate școlile din țară pe perioada sezonului rece, a scris Sorin Cîmpeanu, pe pagina sa de Facebook. Ministrul Educației a asigurat că școlile nu vor trece în online și nu va fi redusă temperatura în clase.

Guvernul asigură plata diferențelor de preț pentru orice eventuală fluctuație a costului la energie. În aceste condiții nu se justifică sub nicio formă demersuri precum inițiativele izolate, la nivel local, care doresc să includă reducerea temperaturii în școli sau chiar trecerea în online a sistemului de învățământ.” a anunțat ministrul.

Toate inspectoratele școlare județene vor lua legătura cu autoritățile locale pentru a se asigura de respectarea dreptului la educație. Aceste demersuri vor fi realizate în coordonare cu prefecturile”  a precizat Cîmpeanu. Acesta arată că proiectul Legii educaţiei “România Educată ” prevede creșterea de 4 ori a costului standard pentru cheltuielile materiale din care se acoperă cheltuielile cu energia.

Alături de asigurarea transportului elevilor, de sistemul de burse școlare și de extinderea programului Masa Caldă, asigurarea funcționării școlilor este o preocupare majoră a Guvernului României”  a încheiat ministrul Educației.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here