Proiectul educational „KidibotCyberSecurity Training” despre pericolele online

Proiectul educational „KidibotCyberSecurity Training” isi propune educarea prin joaca a tuturor elevilor din clasele III – VIII din Municipiul Bucuresti (si, secundar, la nivel national) despre pericolele pe care le pot intampina in spatiul online, prin accesarea diferitelor informatii.

Citeste si Riscul dependentei de internet in randul copiilor

Prin intermediul platformei educationaleKidibot (www.kidibot.ro) va avea loc pana pe 13 octombrie 2019 prima editie a proiectului, derulat de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI), in colaborare cu Asociatia StartEvo si Centrul National de Raspuns la Incidente de Securitate Cibernetica (CERT-RO).

Viteza inovarii tehnologice si a lansarii pe piata de noi dispozitive, programe informatice si servicii digitale,deosebit de atractive pentru copii, pot duce la expunerea involuntara a acestora in fata pericolelor mediului online. Totodata, conform unui studiu efectuat pe platforma Kidibot la nivel national, pe un esantion de 1288 de copii in perioada 15-30 septembrie 2019, se arata ca 86% dintre copii considera ca termenul ”HACKER” este atragator, fara sa inteleaga ce inseamna acest lucru.

„Internetul a devenit o realitate a vietii copiilor nostri – acasa, la scoala, la biblioteca sau oriunde acestia isi petrec timpul liber. Dispozitivele care se conecteaza la internet, mai mult sau mai putin portabile, au adus beneficii de nedescris in ceea ce priveste invatarea, potentarea relatiilor sociale sau conectarea copiilor cu familia. Totodata, insa, aceste terminale reprezinta si surse pentru numeroase amenintari, constituind motiv de ingrijorare pentru parinti. In luna dedicata constientizarii importantei securitatii cibernetice — luna octombrie a fiecarui an — intreprindem mai multe actiuni pentru a adresa inclusiv aceste griji ale parintilor cu privire la siguranta copiilor lor in mediul virtual, iar concursul „KidibotCyberSecurity Training”, prin inovativitatea, interactivitatea si competitivitatea formatului, este o platforma ideala prin intermediul careia elevii vor putea deprinde un set de competente vitale in ceea ce priveste igiena cibernetica. Recomand calduros tuturor parintilor sa isi inscrie copiii in concurs, pentru ca, dincolo de beneficiile imediate in ceea ce priveste disciplina online a acestora, exista o foarte buna sansa sa descoperim, cu aceasta ocazie, talente native care, in timp, se pot transforma in viitorii informaticieni si ingineri IT ai Romaniei”, a declarat ministrul Alexandru Petrescu.

Prin aceasta initiativa educationala, copiii vor fi ajutati de mentori si vor invata despre tehnologie si deprinderea de a alege corect modul in care s-o foloseasca. In cadrul proiectului se va derula un concurs tematic gratuit, impartit in doua faze: calificare pentru eveniment si training. Inscrierile se pot face pana pe 4 octombrie, a.c., ora 20:00, pe platforma www.kidibot.ro. In incheierea concursului, copiii vor fi evaluati, finalistii obtinand certificate de Mini White Hackeri.

Citeste si Cinci din zece copii victime ale hartuirii pe internet

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here