Primul Centru National Pediatric la Alba Iulia este un proiect realizat in parteneriat cu ONG Maria Beatrice din Alba Iulia, fiind unul dintre cele mai ambitioase proiecte de sanatate din Romania.
Vezi si Centrul de recuperare ”Maria Beatrice”, construit din dorinta a doi parinti…
In 2017 ONG Maria Beatrice impreuna cu societatea Transavia au inceput constructia Centrului Pediatric National la Alba Iulia. Finalizarea constructiei este estimata pentru 2021, finantarea acestuia fiind asigurata integral de compania Transavia. Valoarea investitiei este estimata la peste 3 milioane euro.
Centrul nou construit va avea ca activitate: evaluare, diagnoza si interventie timpurie, recuperare medicala copii, terapie si reabilitare post-traumatica si post-operatorie, ortopedie si neurologie pediatrica. In suprafata desfasurata de 4000 mp pe un teren de 6000 mp, centrul asigura un sistem complet de recuperare, inclusiv 3 bazine de apa (acoperite) cu specific terapeutic pentru copii, terapia asistata de animale si terapie prin joaca in natura, prin amenajarea unui parc specific dedicat. La acest moment se lucreaza la acoperisul Modulului 1 al constructiei (2017-2020), urmeaza tamplaria exterioara (ferestre si usi exterioare). In 2019 au inceput sapaturile pentru Modulul 2 al constructiei (2019-2021).
“Transavia este implicata in comunitate prin proiecte de sanatate, educatie, iar din respect pentru comunitate si din grija fata de oameni, sustinem in mod activ actiuni de responsabilitate sociala, sprijinind proiecte si cauze sociale menite sa le faca oamenilor viata mai buna. De-a lungul timpului, Transavia a sustinut performanta si etica in afaceri, educatia, tinerii si grupurile defavorizate, protectia naturii si mediului si continua sa isi aduca aportul pentru dezvoltarea sustenabila a comunitatii locale. Sanatatea, educatia si sportul sunt doar cateva dintre categoriile pe care Transavia le-a sprijinit constant prin programe strategice. In acest an, am facut un pas inainte si am decis sa ne implicam efectiv in constructia acestui centru medical de exceptie, pentru copii, care va purta numele companiei si va asigura accesul la servicii medicale de recuperare pentru copiii romani“, a declarat Ioan Popa, presedintele Transavia.
Citeste si Clinica pentru copiii bolnavi de cancer, construita de Arhiepiscopie
Sursa: Mediafax