Ȋn anul şcolar 2022-2023, populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a fost 3.472.800 elevi şi studenţi, în scădere cu 23.000 comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, arată datele Institutului Național de Statistică.
Alte date prezentate de INS:
- Aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământul primar şi gimnazial (46,3%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,1%, respectiv 15,8%).
- Din totalul populaţiei şcolare cuprinsă în sistemul de educaţie, 50,2% au fost eleviiși studenţii de sex feminin şi 72,8% elevii și studenții care au studiat în mediul urban.
- Învăţământul antepreșcolar și preșcolar sunt nivelurile care au înregistrat creşteri ale populaţiei şcolare (mai mult cu 9.200 de copii).
- Învățământul superior a înregistrat o diminuare accentuată a numărului de studenți înscriși (cu 15.300 mai puțini studenți) în anul școlar 2022-2023, urmat de învățământul profesional (cu 8.700 mai puțini elevi) și de învățământul liceal (cu 2.500 elevi mai puțin).
- În anul universitar 2022-2023 au fost înscrişi în învăţământul superior 538.700 studenţi, din care 55,3% au fost studente.
- Cele mai atractive specializări (conform clasificării ISCED-F) din învăţământul superior au fost cele din grupa afaceri, administraţie şi drept (24,0% din totalul studenţilor), respectiv inginerie, prelucrare şi construcţii (19,2% din totalul studenţilor).
- În anul şcolar/universitar 2022-2023, personalul didactic din cadrul sistemului educaţional a însumat 240.700 de persoane. Astfel, raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost 14 elevi/studenţi la un cadru didactic (82,8% personal didactic de sex feminin).
- La sfârşitul anului şcolar 2021-2022 au absolvit învăţământul gimnazial 170.600 elevi, iar învăţământul liceal, la sfârşitul anului şcolar 2021-2022 a fost absolvit de 146.100 elevi, mai mult cu 1,3% comparativ cu anul şcolar anterior.
Sursa: INS