O profesoară din București a fost înjunghiată în zona gâtului de un elev de clasa a X-a

O profesoară din București a fost înjunghiată în zona gâtului de un elev de clasa a X-a. Victima a fost dusă la spital pentru a primi îngrijiri medicale, iar atacatorul în vârstă de 16 ani a fost reținut de polițiști. UPDATE: Elevul a fost arestat preventiv 30 de zile. Anchetatorii susțin că acesta a premeditat fapta săvârștită.

Incidentul nefericit s-a întâmplat miercuri la un liceu cunoscut din sectorul 4 din capitală în jurul orei 12. La începutul lecției, profesoara de japoneză, în vârstă de 26 de ani i-a anunțat pe elevi că urmează să dea un test, iar în scurt timp băiatul s-a ridicat din bancă și a atacat-o cu un cuțit în zona gâtului.

Chiar dacă rana a fost considerată superficială, zona în care femeia a fost rănită a fost una vitală și viața i-ar fi putut fi pusă în pericol, au transmis surse medicale, potrivit știrileprotv.ro.

La fața locului au sosit și polițiști care au început cercetările pentru a stabili care au fost împrejurările. Potrivit profesorilor și colegilor băiatul care și-a atacat profesoara nu era considerat un adolescent problemă sau un copil cu comportament agresiv.

Adolescentul a fost dus pentru a fi audiat la Serviciul Omoruri din Capitală, în prezența avocatului, precum și a părinților.

Dintr-un mesaj pe grupul de WhatsApp al clasei reiese că adolescentul şi-ar fi premeditat fapta, scrie observatornews.ro, deoarece înainte de începerea orei, băiatul le-a cerut aprobarea colegilor ca să ia viaţa profesoarei.

Autoritățile au cerut o expertiză psihiatrică în cazul acestuia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here