O femeie însărcinată în trei luni a murit la spital, iar familia acesteia susține că tânăra a fost lăsată peste noapte fără îngrijire medicală adecvată

Photo by Anna Shvets, Pexels

O femeie însărcinată în trei luni a murit la Spitalul Județean din Botoșani, iar familia acesteia susține că tânăra a fost lăsată peste noapte fără îngrijire medicală adecvată. Femeia mai avea acasă trei copii mici, cu vârste între 1 și 5 ani.

Atenție, urmează detalii cu un puternic impact emoțional.

Joi seara femeia de 26 de ani, însărcinată în 13 săptămâni a sunat la 112, pentru că i se făcuse rău și avea sângerări vaginale, iar în jurul orei 23 era la spital. S-a constatat că sarcina a fost oprită în evoluție. Cadrele medicale i-au dat calmante și i-au spus că va fi operată a doua zi dimineața, de către doctorul său.

Tinerei însă îi era în continuare rău, avea dureri mari și le dădea mesaje disperate soțului, mamei (care era asistentă medicală, de gardă în acea noapte, la alt spital), fratelui să trimită pe cineva să o opereze cât mai curând, apoi le-a scris și medicului de gardă, dar și medicului său curant.

„Credeţi că se poate ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu mai rezist de durere, exact ca la naştere, vă rog din suflet”, este un fragment din ce i-a scris tânăra medicului curant la ora 3 dimineața, explicându-I întreaga situație, potrivit imaginilor publicate de presa locală.

O oră mai târziu femeia i-a trimis un mesaj și medicului de gardă. „Credeţi că îmi puteţi face chiuretajul noaptea asta, că nu mai rezist de durere. Vă rog din suflet, simt că o iau razna”. Potrivit Monitorului de Botoșani, tânăra i-a trimis la ora 6.40 un mesaj soțului cu textul ”Nu mai pot”, apoi la ora 7.05 mamei un mesaj cu ”Nu am aer”. La 7.30 a intrat în stop cardio-respirator, iar la 08.20 a fost declarat decesul (pentru că așa prevede protocolul de resuscitare, să dureze 50 de minute).

”Aflată la a cincea sarcină – trei nașteri naturale și un avort spontan în antecedente -, cu amenoree de 13 săptămâni și sarcină, ecografic corespunzător pentru 12 săptămâni, oprită în evoluție recent. Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopţii deoarece sângerarea externă era foarte redusă, colul uterin închis, fără semne de avort sponan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalui Judeţean Mavromati Botoşani, Asaftei Ioan.

Zeci de persoane au pus flori și au aprins lumânări în fața maternității, a fost deschisă o anchetă în cadrul spitalului, polițiștii au demarat o investigație, a fost inițiată o petiție online, care a fost semnată de peste 6000 de persoane ca să se facă dreptate în cazul gravidei decedate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here