O educatoare de la o grădiniță din Ploiești este acuzată că a bătut și a tras de păr copiii

O educatoare de la o grădiniță din Ploiești este acuzată că a bătut și tras de păr copiii de la grupa mijlocie, potrivit observatornews.ro. De asemenea, nu de puține ori cadrul didactic ieșea la țigară și lăsa copiii nesupravegheați sau îi dădea afară pe hol pe cei care erau considerați gălăgioși.

Incidentele se întâmplă de ceva timp în cadrul grădiniței nr. 40 cu program prelungit din Ploiești, iar părinții au înaintat către direcțiune o listă cu semnături ca să ceara intervenția Inspectoratului Școlar din Prahova, ca să soluționeze aceste probleme.

Și directiunea le-a cerut superiorilor să se cerceteze situația, deoarece de câteva ori educatoarea nu s-a subordonat nici conducerii instituției de învățământ.

A existat și un moment în care cadrul didactic în cauză, în timpul unei discuții în contradictoriu, ar fi aruncat cu scaunul în direcția îngrijitoarei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here