Micii scriitori de 7-14 ani sunt invitați de Biblioteca Metropolitană București la o serie de ateliere de scriere și ilustrare creative, dar și la un concurs de creație literară

Copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani sunt invitați de Biblioteca Metropolitană București (BMB) să participe la o serie de ateliere de scriere și ilustrare creativă, care vor avea loc în perioada 17 iulie – 29 septembrie 2023, dar și la un concurs de creație literară, tema aleasă fiind una extrem de provocatoare și de actuală – Sustenabilitatea.  Participarea este gratuită! Concursul de creație literară ”Cartea verde a copilăriei” este organizat de BMB, potrivit unui comunicat de presă, cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București.

”Cele mai bune lucrări realizate în cadrul acestor ateliere vor fi publicate într-un volum de creație literară – Antologie de texte, care va fi tipărit sub egida Editurii Bibliotecii Metropolitane București. Antologia va fi lansată în cadrul unui eveniment cultural-artistic, care se va încheia cu Festivitatea de Premiere a autorilor lucrărilor câștigătoare, publicate în volumul de creație literară.
Pentru realizarea lucrărilor, copiii pot folosi orice formă de exprimare literară: poezie, povestire sau piesă de teatru, pentru a crea o operă literară care să devină un simbol al luptei contra cronometru, pentru salvarea planetei. Lucrările pot fi însoțite/susținute de una sau mai multe ilustrații creative” se arată în anunț.

Calendarul concursului:
17 iulie – 29 septembrie 2023, perioadă de desfășurare a atelierelor de scriere creativă și ilustrare creativă
2-6 octombrie 2023, centralizarea și transmiterea lucrărilor către coordonatorul proiectului
9-20 octombrie 2023, analiza și selectarea lucrărilor de către comisia de evaluare
23-27 octombrie, centralizarea și comunicarea rezultatelor
30 octombrie – 24 noiembrie 2023, tehnoredactare și tipărire Antologie
27 noiembrie – 22 decembrie 2023 – evenimentul de lansare a Antologiei de creații literare și Festivitatea de premiere (în cazul în care intervin modificări, data exactă și locul desfășurării evenimentului vor fi comunicate în timp util participanților), urmat de evaluarea și raportarea proiectului.

 

”Lucrările realizate în cadrul acestor ateliere vor fi publicate într-un volum de creație literară – Antologie de texte, care va fi tipărit la Editura Bibliotecii Metropolitane București. Antologia va fi lansată în cadrul unui eveniment cultural-artistic, care se va încheia cu Festivitatea de Premiere a autorilor lucrărilor câștigătoare, publicate în volumul de creație literară.
Pentru realizarea lucrărilor de scriere și ilustrare creativă, copiii pot folosi orice formă de exprimare literară: poezie, povestire sau piesă de teatru, pentru a crea opera literare care să devină un simbol al luptei contra cronometru, pentru salvarea planetei. Lucările pot fi însoțite/susținute de una sau mai multe ilustrații” se mai arată în comunicat.

Criterii de selecție:
– Originalitatea creației literare;
– Valoarea literară a textului;
– Textul să nu depășească două pagini;
– Textul să fie însoțit de minim 1, maxim 2 ilustrații.
– Creația literară trebuie să prezinte clar, momentele principale ale subiectului, respectiv: început, acțiune și deznodământ (nu neapărat un sfârșit).

Premii
Concurenții care vor fi premiați vor fi anunțați pe e-mail/ personal;
Lucrările participanților vor fi publicate într-o Antologie de texte. Elevii participanți în concurs, cât și profesorii coordonatori vor primi gratuit câte 1 exemplar;
Vor fi acordate diplome pentru fiecare categorie în parte (Premiul I, Premiul II, Premiul III, Mențiune) și Marele Premiu.

Mai multe informații poți citi aici.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here