Directorul unui liceu, filmat cand alunga elevii fumatori cu extinctorul

Directorul unui liceu de elita din Timisoara a fost filmat cand alunga elevii fumatori din curtea liceului cu extinctorul. Directorul spune ca regreta gestul facut din instinct, dar mai multi parinti si colegi l-au felicitat pentru gest.

Citeste si Fumatul interzis in locurile de joaca pentru copii. 

Directorul liceului „Jean Louis Calderon” din Timisoara i-a alungat pe elevii care fumau in parcul unitatii de invatamant cu ajutorul unui extinctor. Intreaga scena a fost filmata si publicata pe retelele de socializare.

„Directorul Liceului Calderon din Timisoara se crede jandarm si disperseaza elevii care fumeaza cam asa”, este comentariul care insoteste imaginile.

Directorul liceului a pulverizat substanta dintr-un extinctor inspre o parte din elevii liceului aflati la fumat in curtea scolii. El a declarat ca a fost exercitiu de evacuare, in care reprezentantii ISU au explicat elevilor cum sa se comporte inclusiv in zona de fumat.

„Noi am ramas cu cateva cadre didactice pe terenul de fotbal si cu ajutorul unui extinctor am facut o mica demonstratie. In acel moment au venit spre noi cativa elevi de la ciclul primar si cativa dascali si ne-au spus ca <uitati ce au invatat copiii nostri>. Am luat din instinct extinctorul si am pulverizat acea substanta. Regret gestul, dar a fost ceva de instinct, pentru ca avem probleme deosebite pe zona de fumat. Cred ca 50 – 100 de elevi ne fumeaza in scoala”, a spus directorul Ion Ionici.

Potrivit acestuia, la cabinetul medical nu s-a plans nimeni ca ar fi suferit. Dimpotriva, directorul spune ca a fost felicitat pentru gest de elevi, profesori si mai multi parinti care l-au sunat, „pentru ca sunt satui de modul in care anumiti elevi se comporta la noi in scoala, pe fumat”.

Citeste si Ce se intampla cu sugarii, copiii si gravidele care inhaleaza fumul de tigara

Sursa: Mediafax

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here