„Copilaria, cel mai frumos cadou” – o campanie despre importanta si beneficiile vaccinarii

Ministerul Sanatatii impreuna cu UNICEF in Romania au lansat Campania de promovare a vaccinarii – “Copilaria, cel mai frumos cadou”, care are ca scop informarea parintilor si a publicului larg despre importanta si beneficiile vaccinarii, care salveaza milioane de vieti anual in intreaga lume.

Citeste si: Imunizarea prin vaccinare la copil

“Continuarea campaniilor de informare si de recuperare a vaccinarii este imperios necesara, in conditiile in care vietile a 59 de persoane, majoritatea copii au fost curmate de rujeola. Scopul acestor campanii este de a informa parintii despre beneficiile vaccinarii pentru a alege sa isi proteje copiii in cunostinta de cauza, iar obiectivul principal este recuperarea vaccinarii copiilor conform Programului National de Vaccinare. Mizam pe sprijinul presei pentru ca aceasta campanie sa beneficieze de cat mai multa vizibilitate”, a declarat Sorina Pintea, Ministrul Sanatatii.

O copilarie fericita, in care copilul sa poata explora mediul inconjurator, sa se joace, sa se bucure de libertate si totodata sa fie in siguranta, este cel mai frumos cadou pe care il poate oferi un parinte. Vaccinurile ii ajuta pe parinti sa ofere acest dar.

“Copilaria, cel mai frumos cadou” este o campanie integrata, ce va fi prezenta pe posturile de televiziune, in presa scrisa si in online, cu o componenta outdoor.

Ambasadorii nationali ai UNICEF in Romania, precum si alti lideri de opinie vor sprijini de asemenea acest demers.

“Vaccinurile sunt sigure si eficiente. Parintii si tutorii trebuie sa fie informati despre beneficiile vaccinurilor si despre locurile unde isi pot vaccina gratuit copiii, pentru a putea sa le ofere acestora cel mai frumos cadou, Copilaria. In Romania, campaniile nationale de comunicare trebuie consolidate, iar rata de acoperire vaccinala trebuie imbunatatita. Absenta vaccinarii duce la reaparitia unor boli ce pot fi usor prevenite prin aceasta masura”, a spus Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF in Romania.

Campania este sustinuta si de Organizatia Mondiala a Sanatatii, la eveniment participand si Miljana Grbic, Reprezentantul OMS in Romania. Alaturi de Alexandru Rafila, Presedintele Societatii Romane de Microbiologie, Gindrovel Dumitra, Coordonatorul grupului de vaccinologie al Societatii Nationale de Medicina Familiei (SNMF), au participat la conferinta de lansare si reprezentanti ai medicilor de familie.

“Suntem fericiti sa ne aflam astazi impreuna cu Ministerul Sanatatii si UNICEF pentru a ajuta autoritatile si profesionistii din domeniul sanatatii sa se asigure ca fiecare persoana are acces echitabil la vaccinuri si ca parintii inteleg importanta vaccinarii copiilor lor pe deplin si la timp, in conformitate cu programul national de imunizare. Aceste eforturi trebuie sa se concentreze si pe implicarea celor mai sarace si mai marginalizate comunitati.” a spus dr. Miljana Grbic, director al Biroului OMS Romania.

“Copilaria, cel mai frumos cadou” este o continuare a campaniilor door-to-door de informare si recuperare vaccinala realizate anul trecut de Ministerul Sanatatii in parteneriat cu Organizatia Mondiala a Sanatatii si UNICEF in mai multe comunitati vulnerabile din judetele Mehedinti si Bacau. La aceste campanii au participat si reprezentanti ai Directiilor de Sanatate Publica din tara, care au replicat acest model de campanie si in alte judete.

Citeste si: Imunizarea prin vaccinare

In cadrul sesiunilor de informare, o echipa de specialisti, formata din medic de familie, medic epidemiolog si psiholog, a prezentat parintilor informatii cu privire la beneficiile vaccinarii si riscurile nevaccinarii si a raspuns intrebarilor adresate de acestia. Rata de acoperire vaccinala ROR a crescut astfel in aceste comunitati la peste 90%.

Specialistii din Directiile de Sanatate Publica au primit o serie de materiale utile in campaniile de promovare a vaccinarii: un material video, cat si o prezentare-suport pentru echipele de specialisti care informeaza populatia despre beneficiile vaccinarii.

Eu am avut incredere in doctor, ca vrea ce e mai bine pentru copilul meu”, a spus Didina Maldan, unul dintre parintii din Buhusi care si-a vaccinat toti cei sapte copii in cadrul campaniei desfasurate de catre Ministerul Sanatatii in parteneriat cu Organizatia Mondiala a Sanatatii si UNICEF. “M-am bucurat mult cand mi-a spus ca il poate vaccina si pe cel mic”, un baietel care sufera de o dizabilitate.

Campaniile door-to-door de informare si vaccinare vor continua si in 2019, avand in vedere rezultatele foarte bune obtinute in cadrul celor desfasurate anul trecut, care au contribuit la reducerea drastica a numarului de imbolnaviri de rujeola si au protejat astfel viata copiilor, dand de asemenea un semnal la nivel national cu privire la importanta vaccinarii.

Despre UNICEF in Romania

UNICEF este prezent in Romania si in alte 190 de tari si teritorii pentru a promova supravietuirea si dezvoltarea copiilor din perioada copilariei timpurii pana la adolescenta. In Romania, UNICEF lucreaza impreuna cu Guvernul, Parlamentul, autoritati locale, societatea civila, sectorul privat, parteneri nationali si internationali si cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educatie timpurie de calitate si la scoala, pentru protejarea adolescentilor si monitorizarea drepturilor copilului, pentru protectie sociala si pentru mobilizarea de resurse in beneficiul copiilor. UNICEF este sustinut financiar integral prin contributiile voluntare ale persoanelor fizice, corporatiilor, fundatiilor si a guvernelor.

Citeste si: Vaccinarea nu este o optiune, este un drept

Copilul tău este tot ce ai mai important. Vaccinează-l ca să rămână sănătos!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here