Copiii au nevoie de cel putin trei mese pe zi. Cele doua gustari nu sunt obligatorii

Copiii au nevoie de cel putin trei mese pe zi, iar mai nou, cele doua gustari nu sunt obligatorii, a declarat nutritionistul, Mihaela Bilic, precizand ca mancarea sanatoasa inseamna inclusiv grasime, iar dietele nu sunt recomandate celor mici.

“Un copil nu trebuie sa manance dietic sau degresat. Un copil poate manca untul si chiar fructele oleaginoase cum ar fi: nuci, migdale, alune, care pentru un adult reprezinta o bomba calorica. Sunt singurele produse din natura in care avem proteine, lipide si glucide la un loc. (…) Copiii au nevoie de cel putin trei mese pe zi si de micul dejun obligatoriu. (…) Pentru ca se misca mult si au tendinta de a uita de mancare, ritmul de crestere a copiilor este spectaculos. (…) Mai nou, nici cele doua gustari nu mai sunt obligatorii. Astfel, trei mese plus o gustare, cea de dupa-amiaza, sunt necesare. Parintii trebuie sa stie ca gustarea este intre mese si se da copilului in momentul cand ii este foame. Nu este obligatorie. (…) Este important ca dupa masa sa nu mai ciuguleasca din mancare”, a declarat medicul nutritionist, Mihaela Bilic, in cadrul evenimentului “Ce se intampla doctore cu mama si copilul?”, organizat de CSID.

Mihaela Bilic a mai precizat ca un copil poate manca si grasime, iar dietele nu sunt recomandate celor mici.

Vezi si Frecventa meselor in primul an de viata

“Sanatos inseamna cu grasime. Din grasime crestem, din grasime ne dezvoltam. Aveti grija ca acest concept dietetic, atat de indragit de mamici, nu este aplicabil copilului. Copilul trebuie sa manance gras si da, daca un copil are de ales intre un cartofi fiert si unul prajit lasati-l sa il aleaga pe cel prajit, pentru ca noi nu crestem din apa si din fibre”, a mai adaugat medicul.

Nutritionistul a mai precizat ca la fel ca zaharul, produsele alternative de indulcire sunt agenti de indulcire, iar consumate in cantitate mica nu sunt nocive.

“In momentul cand vreti o forma de zahar mai desteapta, sa stiti ca nu exista. Toti agentii de indulcire sunt agenti de indulcire. Fie ca e vorba de zahar brun, alb sau sirop de artar, sa stiti ca toate sunt la fel. (…) Zaharul poate fi consumat in cantitate mica. Nu pentru ca ar fi toxic, dar pentru ca ne provoaca placere si tot ce ne place mai vrem si nu stim sa fim moderati, astfel mancam in exces. (…) E normal sa nu iubeasca culoarea verde (n.r. – legumele) din instinct asa ca nu va faceti probleme, nu ati esuat in rolul vostru de parinte daca copilul vostru nu iubeste legumele, insa intr-adevar aici vine rolul adultului sa puna la indemana copilului optiuni sanatoase si diversificate”, a mai precizat Mihaela Bilic.

De asemenea, medicul nutritionist recomanda mancarea gatita acasa fata de cea cumparata.

“In anul 2018 singurul lucru care ne mai poate ghida este sa simplificam si sa redevenim ceea ce numesc eu rudimentari, adica incercati cat mai mult ca lucrurile pe care le puneti pe masa sa fie simple, sa fie gatite de voi. Credem ca este mai simplu sa cumparam deja pregatite de altcineva, insa ce nu realizam noi este ca industria alimentara creeaza produse, un fel de «superfood» , si atunci orice lucru care este ambalat va fi mai concentrat in calorii si nutrienti. Din pacate, cand un produs are nutrienti si calorii, noi nu intelegem ca daca este intr-o proportie cat mai mica, atunci exista posibilitatea sa mancam mai des”, a mai spus medicul nutritionist Mihaela Bilic.

Sursa: Mediafax

Vezi si Ritualul mesei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here