Theo Rose a născut miercuri, 14 iunie, în jurul orei 9 dimineața, un băiețel sănătos pe nume Sasha Ioan, tatăl micuțului fiind actorul Anghel Damian, cu care cântăreața formează un cuplu de aproximativ un an. Vedeta în vârstă de 25 de ani a născut prin cezariană la o clinică privată din București.
Vestea a fost făcută chiar de Theo Rose, care a scris pe Instagram: „E aici. Îl țin în brațe, e superb. Mulțumesc tuturor pentru grijă. Mă refac puțin și vă povestesc“, fără a posta și o poză cu micuțul, care a avut la naștere 54 de cm și o greutate de 3,800 kilograme.
Chiar dacă actrița, care a avut o sarcină foarte ușoară și a declarat în repetate în repetate rânduri că se simte norocoasă în acest sens, și-a dorit mult să nască natural, în urma consultărilor cu medicii s-a ajuns la concluzia că ar exista anumite riscuri în acest caz, de aceea Theo Rose i-a ascultat și a decis nașterea prin cezariană.
”Eu 9 luni de zile m-am pregătit să nasc natural și cu puțin timp înainte au sesizat niște riscuri și a trebuit să ne programăm și să luăm o hotărâre ca să fie bine pentru copil. Dar eu sunt foarte bine. Copilul e mare, zdravăn. 3 kilograme 800 de grame a avut și 54 de centimentri. Înalt, ca taică-su. E perfect.” a spus Theo Rose într-o intervenție din emisiunea ”La Măruță”.