Cântăreața Rihanna este din nou însărcinată

Foto: apnews.com

Rihanna este din nou  însărcinată, iar așa-zisul anunț a fost făcut de ea în timpul finalei de Super Bowl. Cântăreața a ieșit pe scenă îmbrăcată într-o salopetă roșie mai largă, sub care a purtat un top roșu mulat, care a scos în evidență burtica de gravidă. Chiar la începutul show-ului Rihanna și-a mângâiat burta, dezvăluindu-le astfel fanilor despre sarcina sa.

Artista a născut un băiețel pe 13 mai 2022, iar tatăl micuțului este rapperul A$AP Rocky, cu care este într-o relație din 2020. Cuplul a fost foarte discret despre detaliile legate de primul copil (nici până în prezent nu se știe numele băiețelului), în schimb, Rihanna a povestit de fiecare data când a fost întrebată despre cum este sarcina, nu s-a sfiit să poarte mereu haine sexy pe toată durata gravidității, care a fost ușoară, fără grețuri matinale și alte probleme.

Celebra cântăreața a povestit pentru revista Vogue despre faptul că mereu și-a dorit să aibă o familie mare, dar s-a opus cu vehemență ”normelor” dictate de societate potrivit cărora mai întâi trebuie să te căsătorești, apoi să ai copii. ”Cine a spus că așa trebuie să fie? Cu siguranță nu voi lăsa nimic să-mi stea în calea dorinței mele de a fi mamă” a spus Rihanna în cadrul interviului.

În legătură cu Super Bowl artista a spus că inițial nu era sigură dacă să accepte această provocare de a pregăti un show de așa grandoare, pentru că atunci când primise propunerea era abia la trei luni după naștere. ”Oare este în regulă să iau decizii majore de felul acesta acum? S-ar putea să regret asta” a spus Rihanna, potrivit apnews.com, care este și câștigătoare a nouă premii Grammy. Cu toate acestea, Rihanna a acceptat provocarea cu show-ul pentru Super Bowl și a dus misiunea până la bun sfârșit, între timp… a acceptat și o altă misiune: de a crește încă un bebeluș în burtică. 🙂

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here