Băieţii cu vârsta de până la 18 ani inclusiv se vor putea vaccina gratuit antiHPV, cum se întâmplă în cazul fetelor, potrivit ministrului Sănătății

Photo by Gustavo Fring, Pexels

Băieţii cu vârsta de până la 18 ani inclusiv se vor putea vaccina gratuit antiHPV, cum se întâmplă în cazul fetelor, a declarat joi Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Până la sfârşitul anului vom introduce şi vaccinul HPV la acelaşi sistem de decontare. Marea noutate este faptul că băieţii până la vârsta de 18 ani, inclusiv 18 ani, vor avea şi ei dreptul de a se vaccina gratuit, la fel ca şi fetele, iar femeile cu vârsta cuprinsă între 19 şi 45 de ani se pot vaccina cu o reducere sau o compensare de 50% a acestui vaccin, ceea ce va creşte, cred eu, foarte mult accesul la vaccinare. Interes foarte mare există”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

Ministrul susține că – în ceea ce privește vaccinarea antigripală – imunizarea în farmacii scurtează foarte mult birocraţia, circuitul fiind unul mai simplu.

„Pe data de 1 octombrie va fi cea de la care se face această metodologie nouă. Începem cu vaccinul gripal. Este normal, este vaccinul sezonier şi dacă vaccinul va ajunge în farmacii, în mod evident pe bază de prescripţie, persoanele din grupele la risc îl pot rambursa integral. Este un pas înainte. Vaccinarea în farmacii poate să scurteze foarte mult birocraţia şi problemele care existau înainte, când Ministerul Sănătăţii achiziţiona vaccinul, îl trimitea la direcţiile de sănătate publică, medicii de familie îl ridicau de la direcţiile de sănătate publică. Era un circuit întreg care în felul acesta a dispărut. Omul primeşte o prescripţie medicală, se prezintă la farmacie, ridică vaccinul gripal şi fie se întoarce la medicul de familie să îl administreze, fie poate să beneficieze de vaccinare în farmaciile care s-au înscris în acest program, care se extinde rapid pe măsură ce farmaciştii sunt instruiţi în ceea ce priveşte vaccinarea”, a explicat Rafila.

Potrivit ministrului Sănătăţii, programul de vaccinare pentru copii va decurge ca şi până în prezent, menționând că se va încheia achiziţia antiviralului Paxlovid folosit pentru tratarea infecţiei cu noul coronavirus.

„O să încheiem acum achiziţia unui antiviral care poate fi folosit în infecţia cu noul coronavirus, Paxlovid, şi în mod evident cazurile care necesită această medicaţie, nu pentru toată lumea. Infecţia antivirală presupune anumite limitări”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit sursei citate anterior.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here