Asociatia Elevilor din Constanta a dat in judecata 20 de primarii pentru refuzul de a da informatii

Asociatia Elevilor din Constanta a dat in judecata 20 de primarii din judet pentru ca ar fi refuzat sa transmita informatii de interes public cu privire la educatia „de la firul ierbii”. Informatiile le-ar fi fost de folos pentru un studiu privind „indexul accesului la educatie”.

Asociatia Elevilor din Constanta (AEC) a depus la Tribunalul Constanta cererile de chemare in judecata impotriva primariilor 23 August, Agigea, Aliman, Castelu, Ciobanu, Cogealac, Comana, Crucea, Ovidiu, Negru Voda, Cuza Voda, Dobromir, Independenta, Ion Corvin, Silistea, Tortoman, Tuzla, Mihail Kogalniceanu, Mereni, Garliciu

Vezi si Asociatia de Parinti: Strategia de educatie are sintagme periculoase, care pot duce la nemultumiri

Potriviv AEC, motivul chemarii in judecata al acestor institutii il constituie depasirea termenului maxim de trimitere a raspunsului la adresa trimisa in data de 3 iulie.

„Solicitam informatii de interes public privind respectarea indatoririlor pe care primariile le au in ceea ce priveste educatia. Anual, AEC realizeaza studiul „Indexul accesului la educatie” ce isi propune sa aduca spre atentia publica nivelul la care autoritatile locale isi respecta indatoririle in ceea ce priveste educatia la firul ierbii. Studiul se bazeaza pe 8 directii, si anume: existenta de credite bugetare in vederea asigurarii cheltuielilor pentru investitii, consolidari si reparatii capitale a unitatilor de invatamant, precum si derularea unor astfel de proiecte in ultimul an scolar, acordarea burselor scolare, cuantumul acestora, asigurarea pazei de catre primarie, existenta de credite bugetare alocate in vederea asigurarii cheltuielilor pentru concursuri scolare si activitati educative extrascolare, suma prevazuta in bugetul local pentru asigurarea de cheltuieli materiale cu bunuri si servicii a unitatilor de invatamant si existenta altor facilitati pentru elevi”, arata AEC.

In cadrul studiului, reprezentantii AEC au trimis adrese catre toate primariile din judet, solicitand informatii de interes public, insa, desi ar fi putut raspunde in 10 zile, nici dupa 40 de zile, primariile chemate in judecata nu au oferit informatiile.

„Este de-a dreptul tragic faptul ca, in anul 2018, intr-o societate care se vrea a fi democratica, lipsa transparentei in administratia locala se resimte atat de tare, reprezentantii autoritatilor persistand in a arata o lipsa crunta de respect atat fata de accesul cetatenilor la informatii de interes public. Chiar si dupa ce am asteptat 40 de zile de la trimiterea adresei, crezand ca cineva se va sesiza, raspunsurile nu au venit, ceea ce e o clara dovada a faptului ca edilii nu doresc ca starea educatiei din comunitatile lor sa iasa la iveala. Dorim sa reiteram, astfel, faptul ca nu ne vom arata pasivi la orice dezinteres sau sfidare fata de elevii din judetul Constanta si nu vom ezita sa folosim instrumentele legale puse la dispozitie pentru a rezolva aceste situatii,” a declarat Andrei-Mihai Tanase, presedintele AEC.

Sursa: Mediafax

Vezi si Ai grija de educatia copilului tau!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here