Anisie: inspectorii scolari sa monitorizeze lectiile desfasurate online

Sursa foto: Pixabay

Ministrul Educatiei, Monica Anisie, a facut astazi, 2 noiembrie 2020, un apel catre inspectorii scolari generali ca sa se intensifice activitatea de monitorizare a lectiilor desfasurate online.

“Fac un apel catre inspectorii scolari generali, generali adjuncti, inspectorii scolari din cadrele inspectoratelor scolare sa intensifice activitatea de monitorizare a lectiilor desfasurate in sistem online si spun acest lucru pentru ca in cadrul Ministerului Educatiei vin tot mai dese semnale de la parinti si elevi ca nu se desfasoara aceste activitati didactice in sistem online”, a spus ministrul Educatiei, scrie Agerpres.

Potrivit ministrului, aproximativ un milion de copii invata in sistem online.

Ministrul a afirmat ca, potrivit raportarilor transmise de inspectoratele scolare, luni, la ora 10,30, un numar de 8.797 de scoli erau in scenariul verde, 5.029 in cel galben, iar 3.830 in cel rosu.

„Elevii care invata exclusiv online sunt aproximativ un milion de copii. In ceea ce priveste municipiul Bucuresti, inteleg ca deja s-a incheiat sedinta Comitetului Municipiului Bucuresti pentru Situatii de Urgenta si s-a decis continuarea tot pentru 14 zile a invatarii in sistem online”, a spus Anisie.

De mentionat ca, pe 2 noiembrie se implinesc doua saptamani de cand toate scolile si gradinitele din Bucuresti au fost inchise, ca urmare a depasirii indicelui 3 in Capitala.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here