Sarcina cu uter dublu

Cu toate ca este considerat o anomalie congenitala, existenta uterului dublu sau didelf nu impiedica in nici un fel conceperea si dezvoltarea unei sarcini. Despre uterul didelf si sarcina cu uter dublu aflati mai multe de la dr. Andreas Vythoulkas, medic obstetrica ginecologie, specialist infertilitate la Clinica Genesis Athens.

Uterul dublu sau didelf este considerat o anomalie congenitala si este destul de rar intalnit. In cazuri obisnuite, la fatul de sex feminin, uterul este format din doua tuburi mici care, pe masura ce varsta sarcinii creste, ajung sa se uneasca. In cazuri rare, aceste tuburi nu se unesc in totalitate si fiecare dintre ele se dezvolta de sine statator, formand ceea ce se numeste uterul didelf. Fiecare cavitate a uterului didelf poate avea propriul sau cervix (sau col uterin) si vagin sau un vagin comun, impartit de un perete de tesut.

Citeste si Ultimele luni de sarcina – ce ai de facut?

Dr. Andreas Vythoulkas

Simptomele unui astfel de uter sunt destul de sarace, durerile din timpul menstruatiei si scurgerile abundente din timpul acesteia fiind cele mai importante de retinut. Cauzele aceste anomalii congenitale nu sunt pe deplin elucidate, factorii genetici sau asocierea cu anumite anomalii ale rinichilor fiind cel mai des amintite. Diagnosticul se poate pune in timpul unui consult de rutina, cand medicul poate simti la palpare forma anormala a uterului sau poate observa cervixul dublu, cazuri in care se recomanda urmatoarele teste:

  • investigatie RMN, ce se poate face cu sau fara o usoara anestezie pentru a preveni posibilul disconfort din timpul testului
  • ecografie intravaginala sau pelvina, o investigatie nedureroasa ce permite examinarea organelor interne
  • histerosalpingografie, o investigatie in timpul careia medicul introduce in col un tub subtire prin care introduce apoi in uter o substanta de contrast. Dupa ce lichidul umple cavitatea uterului si patrunde in trompe, se pot efectua imagini radiografice.

Exista insa cazuri rare cand diagnosticul de uter didelf poate predispune la aparitia infertilitatii, riscului de avort spontan, nastere prematura, pozitie anormala a copilului in uter ori anomalii la nivelul rinichilor. In cazul unei sarcini cu uter didelf sau dublu, riscul complicatiilor poate creste din cauza dimensiunilor mai mici ale colului, caz in care se vor efectua monitarizari minutioase pe intreaga perioada a sarcinii.

Vezi si Cerclajul in sarcina

Tratamentul pentru uterul dublu este rareori necesar, femeia astfel diagnosticata poate duce o viata sexuala normala, precum si o sarcina. Atunci insa cand se ajunge la concluzia ca acest diagnostic este cauza avorturilor spontane repetate, se poate face o interventie chirurgicala de unire a celor doua cavitati uterine.

Autor: Dr. Andreas Vythoulkas

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here