Din cauza că nu am avut această naștere “ideală” despre care toată lumea vorbește- e o presiune mare asupra mamelor ca să nască “cum trebuie”- eu am simțit mult timp un sentiment de vinovăție, pe parcă nu eram mama care “trebuia” să fiu. Of, acest „trebuie”… Nu există naștere “ideală”, nu există așa ceva! Fiecare naștere este diferită, credeți-mă, am născut de 4 ori.

Am realizat că alergam după o himeră atunci când încercam din răsputeri să intru într-un tipar. Sfatul meu, draga viitoare mamica este acesta: îți duci sarcina cât de bine poți, ai grijă de tine, de bebelușul din burtică, iar pentru naștere fii flexibilă, deschisă, pentru că nimeni nu poate să prezică cum anume vei naște, astfel că nu te mai bloca pe ideea de naștere ideală. Contează să fii bine la final, contează să fie puiul tău în brațe, sănătos și liniștit că este lângă mămica lui, care (atenție!) nu se simte rușinată, nu se învinovățește pentru felul în care a născut, ci este mândră și fericită că a adus pe lume un bebeluș!

Să vă povestesc despre mine. Întotdeauna am avut imaginea aceasta despre mine că voi fi acea mamă care va alăpta, își va ține bebelușul în diverse sisteme de purtat, bebelușul va mânca sănătos, ba chiar va avea produse alimentare organice și tot așa. Și imaginea aceea s-a adeverit, ca să nu mai spun ca fiica mea avea cremă de protecție solara bio, care era mai scumpă decât șamponul și balsamul meu de păr luate la un loc. Eram mândră de felul în care reușeam să “părințesc”. Dar mereu când ajungeam la subiectul naștere atunci când eram cu alte mame, spre exemplu, la locul de joacă, în timp ce ne supravegheam copiii, eu… tăceam. Mă cuprindea sentimentul de vinovăție.

Fiica mea era, înainte de travaliu, în prezentație pelviană, astfel că a fost nevoie să nasc prin cezariană. A fost o decizie pe care am discutat-o cu doctorul, pe care mi-am asumat-o și chiar și așa, tot aveam sentimentul că “trișez”, că aleg „calea ușoară”. De aceea, atunci când celelalte mame își împărtășeau experiențele de la naștere – câte ore au petrecut în travaliu, cum era la contracții, de câte ori au împins până a ieșit bebelușului – ascultam în liniște și mă simțeam de parcă nu aveam cu ce contribui la aceste discuții. Mă simțeam… vinovată.

În sarcină îmi vizualizasem nașterea astfel: cu contracții lungi și dureroase, facând mereu exerciții de respirație, cu meditație (fără medicamente, desigur), cu soțul lângă mine care mă încurajează zicându-mi cele mai calde cuvinte, iar eu simțind puterea aceea de mamă puternică, mamă care împinge de câteva ori și își întîmpină bebelușul. Asta am crezut și mi-am imaginat despre naștere, iar experiența pe care am avut-o m-a făcut să mă simt ca și cum aș fi greșit, ca și cum aș fi ratat totul.

Doi ani mai târziu, când am fost însărcinată cu cel de-al doilea copil, eram determinată să nasc natural, i-am spus doctorului dorința mea, m-a susținut și m-a asigurat că pot face acest lucru. Eram o gravidă care a făcut tot posibilul astfel încît să am o sarcină sănătoasă, activă -mergeam pe jos, înotam, făceam yoga prenatală, făceam meditație, aveam o greutate sănătoasă – eram gravida model. Și când am aflat că și în acest caz bebelușul era în poziție pelviană, nu m-am lăsat, am mers la un specialist pentru a încerca anumite manevre pentru a-l încuraja pe micuț să-și schimbe poziția. Dar a rămas la fel.

Am născut la 38 de săptămâni, tot prin cezariană. Am fost devastată pentru că nu am născut așa cum mi-am dorit, dar măcar, de această dată, apreciam mai mult faptul că fizic, sunt în regulă, că este bebelușul sănătos.

A treia naștere, dupa un travaliu de 12 ore, cu contracții dureroase, fără odihnă, am anunțat doctorul că am nevoie de epidurală. Am avut epidurală, durerile nu au mai fost atât de intense, am născut natural, dar chiar și așa aveam emoții mixte, de fericire că am născut, de nemulțumire, că nu am fost suficient de “puternică” și că am avut nevoie de epidurală. „Trebuia să fi continuat”, „ar fi trebuit să nu cer analgezice”… și tot așa.

În loc să fiu încântată că aveam 3 copii sănătoși, că m-am recuperat repede după fiecare naștere, eu lăsam sentimentul de vinovăție să mă copleșească. Privind acum în urmă, văd cât de ridicol era, cât de real era acel sentiment.

A patra naștere a fost… rapidă, că nici n-am avut timp să cer epidurală. Dar durerea a fost insuportabilă!

Ceea ce doream să-ți spun și să încerc să te conving este că, fiecare naștere este diferită! Nu este deloc normal și sănătos să lăsăm ideea aceasta de a naște într-un fel sau altul, să ne aducă atâta stres, presiuni și desigur, acel sentiment de vinovăție.

La fiecare scenariu sau experiență de naștere vei găsi avantaje și dezavantaje, crede-ma. Ceea ce contează cu adevărat este să fii bine, să ții un bebeluș sănătos în brațe, să fii împăcată cu experiența ta de naștere și blândă cu tine! Te rog, fii blândă cu tine!

Traducere si adaptare: mother.ly