Diagnostic: Sarcină oprită în evoluție în săptămâna 8

Sursa foto: www.kidspot.com.au

-”Alo, bună ziua, doamna X?

– Bună ziua, da, vă ascult.

– Sunt de la clinica Y, peste trei zile aveți o programare pentru morfofetala de trimestrul întâi, o puteți confirma?

-… din păcate, nu mai este cazul, sarcina mea s-a oprit din evoluție…

-Ah, îmi pare tare rău, doamnă. Multă sănătate și o zi bună.

– Mulțumesc, la fel”

Și suferința mea continuă. Au trecut patru săptămâni de când am mers înfloritoare și plină de entuziasm la un consult ginecologic în care să aud bătăile inimioarei bebelușului din burtica mea și când de pe norișorii mei albi și pufoși am picat direct în infern, fără preaviz – am aflat în timpul ecografiei  transvaginale, că sarcina s-a oprit din evoluție.

Au trecut trei săptămâni și 4 zile de la chiuretajul aspirativ. Iar durerea e tot acolo. Durerea mea sufletească. Știu că multe femei trec prin asta, din păcate, în special în cazul primei sarcini. Știu cifrele, că una din patru femei poate suferi la un moment dat de-a lungul vieții un avort spontan. Știu de partea aceasta teoretică despre ”selecția naturală”. Sunt o persoană credincioasă, cred că Dumnezeu a decis ce era mai bine, că acesta era planul Lui. Dar cu toate ideile și sfaturile, și explicațiile științifice și neștiințifice venite din partea tuturor, adevărul e că vestea m-a îngenuncheat, undeva acolo în sufletul meu s-a cuibărit această durere sfâșietoare. Durerea de a ști că puteai să ai un copil, puteai să te bucuri de experiența sarcinii, puteai să-i simți loviturile din burtică, să-l ții în brațe apoi, să-l alăptezi, să-i pupi fiecare centimetru de pufoșenie, să-i oferi iubire infinită și să-i arăți lumea aceasta atât de frumoasă, dar din anumite motive, nu te vei putea bucura de această experiență, de acest copil, iar că trebuie să ”let it go” (așa se spune prin filmele americane, nu?), să mergi mai departe. Dar e greu. Este foarte greu.

În cazul sarcinii oprite în evoluție ar fi trei variante, așa mi-a spus medicul: fie aștept să se ”elimine” natural, fie medicamentos (deși medicamentos se recomandă mai mult la sarcinile oprite în evoluție până în șapte săptămâni din câte am înțeles), fie prin chiuretaj (aici, poți face cu anestezie locală sau cu inhalosedare, adică dormi în timpul procedurii). Fiecare opțiune are avantaje și dezavantaje, nu le voi enumera aici, pentru că în cazul fiecărei femei și în funcție de istoricul medical lucrurile pot evolua diferit și poate avea indicații diferite.

Dar îți pot spune că eu am optat pentru chiuretaj aspirativ. Nu am vrut să risc să aștept să se ”elimine” natural (pentru că era posibil să nu se elimine totul și să se ajungă tot la chiuretaj), nu aveam cum să merg pe varianta de luat medicamente pentru ”eliminare”, pentru că însemna și suferință fizică (crampe mai intense ca la ciclul menstrual, exista și aici posibilitatea să nu se elimine totul) și adevărul este că nici nu voiam să văd ceea ce elimin, nu voiam să am imaginea asta toată viața. Și nici la chiuretaj cu anestezie locală nu m-am gândit. Am decis chiuretaj cu inhalosedare. Asta am considerat că e varianta cea mai potrivită atunci pentru mine. Poate era varianta ”de lașă”. Să dorm, să mai elimin din durere, să știu că nu voi fi mai traumatizată de atât… Dar nu o regret nicio clipă. A decurs totul foarte bine. Am rămas doar cu durerea emoțională. Și din discuțiile cu alte femei care au trecut prin sarcini oprite în evoluție/avorturi spontane/pierderi de sarcină, toate mi-au spus că timpul te ajută, cu timpul durerea se diminuează, nu se uită, nu trece de tot, dar se mai estompează.

Dragă femeie, dacă și tu ai trecut de curând prin asta sau poate au trecut mulți ani de atunci, dar știi cum se simte această durere, vreau să-ți spun că nu ești deloc singură. Suntem ATÂT DE MULTE FEMEI care ducem această durere cu noi în suflet, dar găsim cumva puterea să mergem mai departe. Și întotdeauna rămânem cu speranța. Speranța că voi fi bine, că vei fi bine, că data viitoare vom ține bebelușul în brațe.

Cu drag,

O mamă de îngeraș

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here