De ce, în sarcină, mergi des la baie?

Foto: www.babycentre.co.uk

Urinarea frecventă este unul dintre principalele prime simptome pe care le poate observa femeia însărcinată, fiind mai pronunțată însă după săptămânile 6-8 de sarcină. De ce apare această schimbare? De ce ai impresia că vezica ta urinară este mai mereu plină și că simți nevoia să urinezi mai des? Este firesc să fie așa, iar aici găsești explicația de ce, în sarcină mergi des la baie.

La începutul sarcinii, desele deplasări la baie sunt din cauza (sau datorită, am spune noi) schimbărilor hormonale care au loc în corpul tău. Hormonul învinuit se numește gonadotropina corionică umană (hCG), care provoacă un flux sanguin crescut spre rinichi, astfel încât aceștia să funcționeze mai eficient, pregătindu-i să muncească mai mult pentru a te susține, atât pe tine, cât și pe bebelușul din burtică. In perioada de sarcină, volumul de sânge din corpul tău crește cu 50% față de perioada de dinainte, ceea ce va determina ca o cantitate mult mai mare de lichid să fie procesată de rinichi.

Și dacă acum, în primul trimestru de sarcină crezi că mergi des la baie, stai să vezi cum va fi în ultimul trimestru. De ce? Pentru că, pe măsură ce sarcina va avansa, uterul va crește, precum și greutatea bebelușului vor pune o presiune mai mare asupra vezicii urinare, iar tu vei simți nevoia de a merge mai des (și urgent!) la baie, indiferent că va fi vorba de zi sau noapte.

Oricât de inconfortabile ar fi aceste vizite dese la baie, femeia însărcinată nu trebuie să reducă doza de lichide consumate, din contra, este esențial să te menții hidratată pe parcusul întregii perioade de sarcină.

Atenție! Consumul de lichide este important și pentru a ține departe infecțiile urinare, pentru că în această perioadă ești mult mai predispusă să faci infecțiii urinare. Dacă simți o senzație mult prea urgentă de a urina, de asemenea, usturime/arsuri, disconfort atunci când urinezi, ar trebui să te adresezi medicului, pentru o infecție netratată poate afecta sarcina și creșterea micuțului din burtică. Urina ar trebui să aibă culoare deschisă, să fie cât mai clară.

Citește și: Infectiile urinare la gravide

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here