Rezultatele unui sondaj național a scos la iveală rezultate deloc îmbucurătoare despre obiceiurile și educația alimentară ale copiilor din România. Și anume, 65% dintre copii consumă dulciuri zilnic, potrivit Reveal Marketing Research. Află aici mai multe.
Asociația pentru Responsabilitate Socială „Plan B” anunță rezultatele unui sondaj național privind comportamentul alimentar al copiilor. Pe lângă informațiile importante despre obiceiurile și educația alimentară ale copiilor din România, studiul realizat își propune să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că deprinderile alimentare greșite pe care părinții le transmit copiilor reprezintă o urgență la nivel național din cauza efectelor pe termen lung pe care acestea le au asupra sănătății celor mici.
Conform datelor furnizate de grupul țintă – părinți cu vârste de peste 25 de ani, implicați în alimentația copiilor lor – comportamentele legate de nutriție în familie nu sunt dintre cele mai sănătoase. Astfel, 65% dintre copiii cu vârsta de până la 14 ani consumă dulciuri zilnic, iar 22% dintre părinții intervievați recunosc că cei mici mănâncă dulciuri de două-trei ori pe zi, în timp ce recomandarea nutriționiștilor este de 1-2 ori/săptămână.
Cei mici consumă săptămânal sucuri, gustări sărate și produsele semipreparate
De asemenea, 43% dintre părinți au declarat că cei mici consumă băuturi carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des, iar dintre aceștia 14% aleg sucuri în locul apei pentru hidratare. La întrebarea despre tipurile de alimente pe care obișnuiesc să le ofere copiilor, 52% dintre respondenți au indicat gustările sărate (chips-uri, sticks-uri) și 49% produsele semipreparate de tipul mezelurilor sau crenvurștilor.
Dintre cei intervievați, procente importante susțin ca au aproape mereu în casă dulciuri (41%), produse semipreparate (31%) și băuturi non-alcoolice carbogazoase (19%).
Deși 69% dintre părinți se declară conștienți de faptul că obiceiurile lor de consum influențează comportamentul alimentar al copilului, doar 35% dintre aceștia își caracterzează stilul de viață ca fiind unul „mai degrabă sănătos”.
Mai multe alimente procesate, mai puține fructe și legume
Prezența alimentelor procesate în preferințele românilor este și ea de semnalat – 52% dintre părinți au declarat că cei mici consumă produse procesate o dată pe săptămână sau mai des, iar 12% admit că obișnuiesc în mare și foarte mare măsură să mănânce alimente procesate în locul celor proaspete.
În mod paradoxal, 56% dintre părinți consideră că alimentele procesate sunt nesănătoase, principalele mâncăruri de acest tip menționate spontan fiind mezelurile, lactatele și produsele de tip fast-food.
În același timp, 3 din 10 părinți susțin că copiii lor nu consumă fructe proaspete zilnic sau aproape zilnic.
Ciorba, preferata românilor
În ceea ce privește tipurile de mâncăruri preferate de copiii românilor intervievați, ciorba se clasifică pe primul loc (45%), urmată de mâncarea gătită și cartofii sub diverse forme de preparare (35%, respectiv 34%), în timp ce pentru micul dejun cei mai mulți preferă cerealele cu lapte (73%). Dulciurile, croissantele și produsele de patiserie revin în prim plan atunci când se discută despre gustările dintre mese pe care le aleg copii.
Studiul despre comportamentele alimentare ale copiilor a fost realizat, la comanda Asociației pentru Responsabilitate Socială „Plan B” și Kaufland România, de compania de cercetare de piață Reveal Marketing Research, în perioada 25 august – 5 septembrie, pe un eșantion reprezentativ național de 801 respondenți, eroarea de eșantionare fiind de +/- 3,5%.