Apa de la robinet hiperclorinata. Efecte asupra sanatatii

Majoritatea dintre noi, adulti si copii deopotriva, folosim apa de la robinet pentru gatit si pentru igiena personala. Insa in sectoarele 5 si 6 ale Capitalei apa furnizata de distribuitorul de apa potabila este hiperclorinata, din cauza topirii bruste a depunerilor de gheata si zapada si a afectarii raurilor Arges si Dambovita. Aflati ce efecte are asupra sanatatii apa de la robinet hiperclorinata si care sunt recomandarile Ministerului Sanatatii.

In urma mai multor sesizari facute de bucuresteni privind calitatea apei, Compania Apa Nova a precizat ,,ca urmare a topirii bruste a depunerilor de gheata si zapada, cu efect de spalare a suprafetelor atinse, s-a produs o incarcare mai mare a raurilor Arges si Dambovita. Deprecierea temporara a calitatii apei raurilor a fost compensata prin masuri de tratare. Niciun parametru de calitate al apei potabile produse nu a depasit limita legala. In plus, pe langa monitorizarea online (continua 24h/24) in puncte strategice ale sistemului de alimentare cu apa potabila, se efectueaza zilnic analize de probe prelevate din retea. Rezultatele nu indica depasiri ale valorilor parametrilor de calitate a apei potabile”.

Vezi si Scoala in 2018 in Galati: fara apa potabila

Compania a efectuat ultimele analize ieri 30 ianuarie 2019 si a asigurat cetatenii ca apa care curge la robinet in sectoarele 5 si 6 ale Capitalei este buna de baut. A precizat ca efectul mirosului de clor rezidual resimtit de consumatori este in scadere inca din data de 29.01.2019 si ca va disparea.

Ministerul Sanatatii sustine ca in cursul zilei de 29 ianuarie 2019 s-a produs o poluare cu amoniu pe raul Arges, in urma topirii masive de zapada, motiv pentru care au fost primite la Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti (DSPMB) mai multe sesizari privind calitatea apei potabile de la locuitorii din sectoarele 5 si 6 din Capitala. In urma sesizarilor, personalul de specialitate DSPMB a recoltat mai multe probe din reteaua de apa potabila in cele doua sectoare.

Rezultatele preliminare ale probelor de laborator au relevat faptul ca, in toate cele 5 puncte de recoltare,  valorile determinate pentru clorul liber rezidual si clorul total nu corespund limitelor stabilite de legislatia in vigoare.

,,Conform specialistilor INSP in domeniul apei potabile, rezultatele partiale nu reprezinta un motiv de ingrijorare a populatiei privind posibilele efecte ale consumului de apa din reteaua publica de distributie. Conform ghidurilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, a fost dovedit faptul ca in cazul consumului de apa hiperclorinata, masura aplicata in acest moment de operatorul de apa, nu exista riscul de aparitie a unor efecte acute sau cronice asupra sanatatii. Aceeasi sursa  informeaza ca valoarea crescuta cu peste 0,5 mg la litru a clorului determina doar aparitia disconfortului organoleptic, adica percepere gust modificat si miros si nu exista alte efecte pe termen lung. Cu toate acestea, pana la obtinerea rezultatelor finale ale probelor prelevate, specialistii recomanda  locuitorilor Capitalei ca apa din reteaua publica sa nu fie folosita pentru baut, prepararea hranei sau in igiena personala. Acestia recomanda utilizarea apei imbuteliate, apa potabila din surse (foraje) autorizate sanitar sau fantani publice la care este afisata inscrierea ,,apa este buna de baut”, indeamna Ministerul Sanatatii.

Apa care contine mai mult clor decat normalul poate influenta negative secretia gastrica. Clorul creşte riscul apariţiei cancerului la vezică, sâni, al astmului şi îmbătrâneşte prematur epiderma.

Din cele 10 probe de apa prelevate in data de 30 ianuarie 2019 din punctele fixe de recolta din sectorul 3 Bucuresti, 9 dintre ele  au fost conforme  pentru clorul rezidual liber, iar una dintre ele a prezentat clor rezidual sub limita de detectie. Parametrii microbiologici sunt in lucru, rezultatele fiind finalizate in 48 de ore de la recoltare. Pana la aparitia rezulatelor finale, Ministerul Sanatatii a recomandat sa nu se consume apa de la robinet.

Vezi si Scoala fara apa potabila si cu tavanul care sta sa cada peste copii

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here