Sistemul imunitar detine o functie foarte importanta, aceea de aproteja organismul impotriva infectiilor. Multi parinti se tem ca, odata cu intrarea copilului lor in colectivitate, acesta va fi in premanenta bolnav. Ceea ce trebuie sa stie ei insa este ca, in mod natural, copilul aflat in primii ani de colectivitate isi construieste si isi consolideaza propriul sistem imunitar, de aceea el se imbolnaveste cu mare usurinta.
Pornind de la faptul ca sistemul de aparare al organismului unui copil nu este pe deplin dezvoltat, fiecare parinte trebuie sa ia in calcul toate metodele de stimulare si intretinere la nivel optim a imunitatii celor mici.
Intrarea pentru prima data in colectivitate a unui copil presupune un „schimb” de microbi. Acest lucru este favorizat de faptul ca ei se joaca aproape unii de ceilalti, mananca impreuna, dorm in patuturi alaturate.
Statisticile arata ca din ce in ce mai multi copii mici, in primii ani de gradinita, au o receptivitate mai crescuta la infectiile cailor respiratorii. Acest lucru poate fi pus pe seama cresterii gradului de poluare din orase, pe cresterea si diversificarea alergenilor respiratorii, pe ignorarea normelor de igiena si, in mod special, pe seama unei alimentatii necorespunzatoare.
Este firesc sa iti pui intrebarea ce ai putea face pentru a creste rezistenta copilului tau, mai ales la intrarea in sezonul mai rece. Asadar, daca vrei sa ai alaturi de copilul tau o tomana linistita, ar fi indicat sa incepi un mic program de „preventie”. Iar aceasta actiune ar trebui sa te includa si pe tine , dar si pe restul familei.
Ce inseamna acest lucru? Sa incerci sa ii asiguri celui mic un stil de viata sanatos si sa pornesti de la puterea exemplului (sa ai si tu un comportament similar, pentru ca in foarte multe privinte copilul te va „oglindi”). Adica, somn suficient si odihnitor, un regim alimentar echilibrat, cat mai sanatos si diversificat, cu multi nutrienti, cu multe legume si fructe proaspete, sub forma de salate, nuci, seminte etc.
De asemenea, multa miscare in aer liber, dar si o hidratare corespunzatoare. Nu uita si de asa zisa „curatenie” emotionala, de puterea imbratisarilor, cuvintelor calde, de zambete, de pozitivitate in ganduri.
Unii parinti iau in calcul si varianta de a-i administra copilului unele suplimente pentru simularea imunitatii sau un complex de vitamine si minerale, dar este esential sa te consulti cu medicul inainte, pentru a stabili cel mai potrivit plan de administrare.