Care este diferenta dintre raceala si gripa la bebelus si copilul mic?

Pentru ca este una dintre cele mai cautate intrebari in aceasta perioada si pentru ca nelinisteste tot mai multi parinti, poti afla aici informatii despre care este diferenta dintre raceala si gripa la bebelus si copilul mic.

La ce semne sa fii atent in cazul gripei la bebelus/copil mic?

Simptome gripa:

  • Boala debuteaza brusc
  • Febra mare (Atentie! In cazul unui bebelus, cu cat este mai mic, cu atat mai repede trebuie sa te adresezi medicului!)
  • Pare iritat, epuizat, obosit, somnolent (stare inrautatita)
  • Refuza sa manance
  • Poate sa aiba frisoane
  • Gat inflamat
  • Tuseste (orice tuse trebuie sa ridice semne de intrebare in cazul unui bebelus mai mic de 6 luni!)
  • Probleme la respiratie

Simptome raceala:

  • Boala se manifesta treptat
  • Stare subfebrila sau febra moderata (Atentie! In cazul unui bebelus, cu cat este mai mic, cu atat mai repede trebuie sa te adresezi medicului!)
  • Nas care curge sau este infundat
  • Tuse (orice tuse trebuie sa ridice semne de intrebare in cazul unui bebelus mai mic de 6 luni!)
  • Iritabilitate, pare obosit, plange des
  • Refuza sa manance
  • Gat inflamat

Ce sa faci atunci cand bebelusul/copilul mic prezinta simptomele descrise mai sus?

Este important ca bebelusul/copilul mic sa fie consultat de un medic! Gripa in cazul unui bebelus poate fi extrem de periculoasa!

Despre care este diferenta dintre raceala si gripa a explicat si dr Mihai Craiu, medic primar pediatru, in cadrul evenimentului “La ce sa te astepi” organizat de Asociatia SAMAS, despre care poti citi mai multe aici:

“Spre deosebire de o raceala, gripa vine “fast and furios”, ai febra mare si arati foarte rau. In timp ce raceala obisnuita cu virusuri ale cailor respiratorii, se manifesta progresiv in primele 1-2-3 zile, adica la inceput esti un pic subfebril, dupa aceea tusesti, apoi ai secretii etc. Ceva care se agraveaza brusc poate fi gripa, mai ales in sezon. Si putem sa aflam daca este gripa cu ajutorul testelor rapide facute la unitatile spitalicesti la urgente. Din ratiuni epidemiologice, ca sa nu amestecam pacientii, facem acest test rapid, care in 5 minute ne raspunde daca este gripa sau alta viroza respiratorie. Iar pentru cazurile complicate, exista teste moleculare, care raspund cu mare precizie daca este o gripa de un anumit/altfel tip si putem sa aflam intr-un interval de timp care ne permite sa initiem tratamentul specific. Dar pentru asta trebuie vazut medicul. Sfatul meu este acesta: copilul care nu poate fi trezit, care nu poate sa bea, face convulsii din cauza febrei trebuie sa ajunga urgent la spital. Si hotaram in urma investigatiilor daca este gripa sau altceva” a explicat dr Mihai Craiu, medic primar pediatru.

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here