Adelina Toncean: ,,Copiii, bolnavi sau nu, infloresc cand sunt iubiti”

Stiai ca 2 copii sunt parasiti in fiecare zi in spital? Ca 75% dintre copiii institutionalizati au fost abandonati imediat dupa nastere? Dar stiai ca 1360 de copii au murit anul trecut inainte de a implini varsta de 1 an? Sunt diverse cauze, dar cifrele tot alarmante sunt: Romania e pe primul loc in Europa la mortalitate infantila.

Nu ma gandeam sa deschid cutia Pandorei, discutand despre disfunctionalitatea unor institutii din tara noastra si nici sa indrept degetul spre potentialii vinovati. Ci mai curand, voi scrie despre oameni care se lupta sa schimbe lucrurile, oameni minunati, care au adevarate misiuni de dus, aici, pe pamant.

Hai sa o luam cu inceputul. Daca voi alatura cuvantului “copii” descrierea “grav bolnavi”, va fi trist. Daca voi alatura cuvantului “copii” descrierea “singuri”, va suna deprimant. Dar, spune-mi sincer, ce simti atunci cand alaturam cuvantului “copii” si “grav bolnavi singuri in spitale”? Crunt. Greu de dus. De-a dreptul revoltator…

Pentru copiii bolnavi din spitale in risc de parasire sau parasiti exista (si ce bine ca exista!) Adelina Toncean, presedintele asociatiei BLONDIE si toti cei peste 6000 de oameni care s-au inscris pentru a fi voluntari pentru acesti copii. Iar astazi ma bucur sa scriu despre ea, un suflet frumos, cu o poveste deosebita si cutremuratoare in acelasi timp. O mama care a adoptat doi copii bolnavi parasiti in spital: Cristi, care ar fi avut astazi 18 ani, si Andrei, pe care l-a salvat si care, sustine Adelina, a salvat-o, la randul sau.  Afla aici povestea ei, precum si mai multe despre Asociatia BLONDIE pe care a infiintat-o cu scopul de a ajuta copiii bolnavi abandonati in spitale, pentru ca, spune Adelina, ,,Copiii, bolnavi sau nu, infloresc cand sunt iubiti”.

Citeste si: Asociatia BLONDIE: Copiii bolnavi abandonati in spitale nu mai sunt singuri!

 ,,Numele meu este Adelina Toncean si timp de 11 ani am fost mama adoptiva a lui Cristi” ai spus in discursul tau de la lansarea asociatiei BLONDIE, care isi propune sa ofere sprijin copiilor bolnavi abandonati in spitale. Care este povestea lui Cristi?

Adelina impreuna cu Cristi (Blondie) sursa foto:arhiva personala

Cristi a intrat in viata mea direct si fara preambul. L-am vazut pe prima pagina a unui ziar din Constanta si am stiut ca va fi copilul meu. Nu am simtit, nu am decis! Am stiut! Sunt momente in viata in care lucrurile sunt atat de clare incat pur si simplu, stii. E ca un asa trebuie sa fie, dar la un nivel asa de profund incat nu iti mai pui intrebari. In articolul din ziar scria ca sufera de o malformatie cardiaca grava – transpozitie de vase mari si ca are nevoie de o operatie la Cluj, orasul meu natal. Mai scria ca are nevoie de multa iubire pentru ca a fost parasit in spital la 3 saptamani. Avea 2 ani si jumatate, eu 25. Si eram atat de sigura ca va fi bine! Apoi au inceput vestile proaste – operatia lui Cristi trebuia facuta in primele saptamani de viata, iar la varsta lui nu mai era nimic de facut. Cele mai optimiste scenarii ii dadeau 2-3 ani de viata. N-am crezut nimic, am fost convinsa ca medicina va evolua si va avea o solutie pentru el. Spuneam mereu: noi nu ne-am cunoscut ca sa ne despartim.

Cum era Cristi?

Nu stiu cum as putea descrie omul asta atat de aparte care a fost Cristi! Pentru ca a fost intotdeauna om mare, dar intr-un mod dulce si inocent. Eu spun mereu ca a avut destin de Mesia – a venit pe lume in cel mai umil mod: bolnav si apoi, abandonat in spital. A trait real si nu s-a plans NICIODATA. Bucurie, asa era Cristi. Mi-a spus odata, cand avea 7 ani, ca a pierdut la sah si e suparat. I-am spus ca daca joaca cu mine, castiga sigur. A zis „nu, pe tine o sa te las sa castigi! Pentru ca cei buni trebuie sa ii lase si pe cei slabi sa castige chiar daca ei se vor lauda, apoi, cu asta! Cei buni trebuie sa stie ca sunt cei mai buni!” Noi am avut o viata absolut normala. Cristi a fost la gradinita si apoi la scoala. A suferit mult din cauza neintelegerii celor din jur, a celor care ne intrebau” de ce e albastru copilul la buze?”. Si „copilul” nu spunea nimic, desi crestea si intelegea tot mai bine ca el e nu doar diferit, ci si foarte bolnav.

Care este cea mai puternica si mai draga amintire despre Cristi?

Cristi, sursa foto: arhiva personala

Tot. Scrisul lui pe un biletel mazgalit. O poza, agatat de gatul meu. Rasul lui. Odata, eram la hotel, la micul dejun – intotdeauna micul dejun la hotel imi aminteste de el- calatoream mult si il luam cu mine si ii placeau in mod special momentele astea in care eram doar noi. In hotelul la care stateam de obicei aveau la micul dejun niste borcanele de gem micute, cat pentru o portie. Si mereu isi umplea Cristi pumnii cu ele. Si in dimineata aceea, lui Cristi ii era rau. Rau de copil normal care a mancat ceva ce nu i-a „picat” bine. Inainte sa apuc sa ii spun ceva lui Cristi, el a apucat sa vomite acolo, pe loc. L-am luat in brate sa fug repede cu el in camera, dar Cristi s-a intors asa cum era si si-a luat „gemutele”. Ne-am oprit amandoi si ne-am pus pe un ras! „Hai, mai, Blondie, tu te-ai intors dupa gemute!” I-a trecut si raul si tot. Iar eu nu ma pot opri sa nu zambesc de fiecare data cand ma gandesc – Blondie si gemutele lui.

Daca ai putea, ce ti-ai fi dorit sa-i fi spus Adelinei de dinainte sa-l infieze pe
Cristi?

De multe ori mi-am spus ca eu nu as mai alege sa fiu cea care eram atunci. Asa cum nici cea de atunci nu ar fi ales vreodata sa fie ce sunt eu azi – o mama care a aflat ca uneori copiii mor. E un amestec de recunostinta si durere. Si, da, si de revolta. Pentru ca inainte de a exista o poveste care a inspirat atata lume, Blondie a fost puiul meu. Si in aceeasi masura in care nu as schimba nimic, as schimba tot. Sa nu mai treaca ani fara el. Asa ca Adelinei de atunci i-as spune ca iubirea e singurul lucru pentru care merita o zi si inca una. Atat. Iubirea!

Ne poti oferi poezia lui “30 de secunde”, pe care ai descoperit-o in jurnalul lui?

Cristie (Blondie), sursa foto: arhiva personala

30 de secunde pana in Rai

30 de secunde pana in Rai ai

Iar lumea te roaga sa mai stai

O secunda, o clipa de fericire, bucurie

Doar 30 de secunde si gata, totul

Fara cuvinte, fara sentimente

Viata este o aventura, ura, bucurie,

Soare de fericire

Adrenalina, ura, frica curg

Cum curge sangele prin vene

Si nu poate fi stins, acoperit, absorbit

Hai gata, 30 de secunde au trecut

Cuvantul a cazut, timpul s-a oprit

Adio, sper sa ne vedem in Rai…”

Care este povestea lui Andrei?

Andrei m-a salvat! Si spun ca m-a salvat, nu din intelegerea aceea, cum ca – lasa ca mai are copil acum! M-a salvat pentru ca m-a ajutat sa inteleg ce am trait si ce urmeaza. Era, cred, la doua saptamani dupa plecarea lui Cristi, cand cineva mi-a spus ca in aceeasi sectie in care l-am intalnit pe Cristi cu 11 ani inainte, e un baietel de 1 an care sufera de aceeasi boala si e tot abandonat. Am acceptat imediat sa merg sa il vad si, cand am intrat acolo si l-am vazut, atat de lipsit de speranta, am inteles ca tot asa am pornit si cu Cristi. Tot lipsit de speranta! Si ca daca intre timp am devenit – Ade si Blondie – a fost pentru ca atunci, demult nu am spus ca e prea greu. Asa ca am decis imediat ca o iau de la capat. Stiam ca si in cazul lui este foarte tarziu, ca si in cazul lui operatia trebuia sa fie facuta in primele saptamani de viata. Asa ca, daca nu puteam sa ii facem viata si lunga, am zis sa fie macar plina de iubire. Si le-am spus medicilor sa mi-l dea mai repede. Ca are nevoie de o mama…Pe 20 decembrie am plecat totusi in Italia, la Massa Carrara, in speranta ca poate totusi mai exista ceva de facut. Acolo, doctorii ma intrebau de cand il am. Le spuneam – De azi. E prima mea noapte cu el. Ei credeau ca nu am inteles intrebarea… Am petrecut si Craciunul si Anul Nou acolo, cu el in spital. Andrei nu a mancat niciodata pana atunci, altfel decat printr-o sonda care ii ajungea prin nas pana in stomac. L-am hranit cu seringa, ca pe puii de pisica si, dupa nici doua saptamani, deja manca fara sonda. Pe 7 ianuarie i s-au facut testele. Iar rezultatul a fost ca Andrei putea fi operat. Miraculos, putea fi operat. Si a fost operat a doua zi. Am vazut chirurgi plangand pentru ca asistau la un miracol.

Cum este el? Are anumite pasiuni, jocuri, activitati preferate? Ce talente/abilitati interesante ai descoperit la el?

Andrei este iubire cu ochi, nas, gura. A luptat atat de mult sa depaseasca greul primului an de viata. De asta, totul s-a intamplat mai incet decat la alti copii, de varsta lui. E ca un fluture pe care il urmaresti cu incetinitorul cum, bate din aripi. Observi culori pe care nu le-ai vedea altfel si o frumusete pentru care nu poti sa nu te simti privilegiat! Acum, la 5 ani jumatate stie toate literele si a decis ca vrea sa vorbeasca, mai bine, in engleza. Asa ca imi spune – I uov you so much! You are so cute!

Care este cel mai bun sfat despre cresterea unui copil pe care l-ai primit? Dar cel mai putin inspirat? 

Nu stiu daca e despre cresterea copiilor, dar o persoana draga mi-a spus dupa plecarea lui Cristi – stii deja ca poti iubi orice copil! Nu lasa locul gol. Cel mai neinspirat? Aud multe lucruri care nu ni se potrivesc. Unele inca ma dor. Este greu sa treci prin filtrul „normalului” un copil care a trait pana la varsta de 1 an singur intr-un spital cu nivelul de oxigenare la jumatate si hranit printr-un tub – si sa intrebi el de ce „nu face” ca altii?

Te ajuta cineva cu cresterea lui Andrei?

Da! Il am alaturi pe fratele meu si pe omul care m-a ales sa ii fiu alaturi! Suntem Andrei’s team.

Adelina Toncean, la lansarea Asoc. „BLONDIE”

Ai gasit puterea de a transforma durerea pierderii copilului intr-o adevarata misiune si ai infiintat asociatia BLONDIE, numita in memoria frumosului copil blond. Care este scopul acestei asociatii?

Blondie este dedicata exclusiv copiilor cu afectiuni grave in risc de parasire sau parasiti. Este cel mai frumos vis frumos. In numai 3 luni de la lansare, peste 6000 de oameni s-au inscris pentru a fi voluntari alaturi de copiii bolnavi si singuri din spitale. Si mai avem atatea planuri si atata bine de facut!

Ce sfat le-ai oferi celor care se gandesc sa adopte un copil care are grave probleme de sanatate?

Copiii, bolnavi sau nu, infloresc cand sunt iubiti. Devin alta persoana – o persoana aleasa sa fie fiu sau fiica. Iubirea vindeca!

Autor: Inga Stoian

Citeste si:  Superfemei. Supermame. Povesti de viata

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here