Mai poti spera la o sarcina daca ai un nivel scazut al hormonului anti-Mullerian?

Alfred Jost, un endocrinolog francez, a fost cel care a descoperit hormonul anti-Mullerian (AMH) sau, altfel denumita, substanta inhibitorie mulleriana. Acest hormon este secretat, in cazul barbatului, de celulele Sertoli testiculare si, in cazul femeii, de celulele granuloase (reproductive) ale foliculilor ovarieni. Vestea buna este ca multe dintre femeile care au un nivel scazut de AMH pot ramane natural insarcinate, iar asta se datoreaza faptului ca in anumite luni poti avea un nivel mai mare de AMH sau, pur si simplu, anumite ovule se maturizeaza.

Potrivit Sfatul medicului, foliculul ovarian reprezinta cavitatea ovarului in care se dezvolta un ovul. „De la pubertate, la inceputul fiecarui ciclu menstrual al femeii, in mod normal, la fiecare 28 zile, un folicul creste, proemineaza la suprafata ovarului si se sparge pentru a elibera un ovul in 14-a zi: aceasta este ovulatia”, precizeaza sursa medicala.

Testul hormonului anti-Mullerian reprezinta o investigatie importanta in ceea ce priveste fertilitatea ta. Concret, acesta este un test de sange, iar nivelul de AMH iti arata cum stai cu rezerva ta ovariana. Cu alte cuvinte, iti poti da seama care sunt sansele tale de a putea concepe un copil.

Citeste si Confesiunile specialistilor in fertilizare. Cat de greu este sa ajuti oamenii sa devina parinti?

Cu cat ai mai multe ovule, cu atat nivelul de AMH va fi mai mare. In schimb, cu cat ai mai putine ovule, cu atat vei avea un nivel mai scazut al hormonului anti-Mullerian, ceea ce va indica o rezerva ovariana redusa, potrivit What to expect.

„Tendinta de a amana sarcina, combinata cu frecventa mare a persoanelor cu rezerva ovariana scazuta, determina o crestere ingrijoratoare a problemelor de fertilitate. O mare parte dintre acestea ar putea fi prevenite daca s-ar efectua acest test intre 20 si 30 de ani, sau, si mai bine, daca sarcina nu ar mai fi amanata dupa 30-35 ani, varsta la care fertilitatea naturala scade accelerat”, explica dr. Laura Dracea, specialist in reproducerea umana asistata, pentru Ce se intampla, doctore?.

Potrivit dr. Adrian Bors, expert in tratarea infertilitatii, nivelul de AMH nu prezinta variatie ciclica, de aceea poate fi masurat in orice zi in timpul ciclului menstrual. Totodata, foliculii mari nu secreta AMH, in timp ce atat pacientele obeze, cat si cele care au carenta de vitamina D pot avea un nivel scazut al hormonului anti-Mullerian.

Iata care ar fi valorile normale ale AMH, potrivit PCFarm.ro:

  • In cazul femeilor la o varsta fertila: 1-8 miligram/Litru;
  • Postmenopauza: < 0,4 miligram/Litru;
  • Barbatul adult: 1,5 – 4,3 miligram/Litru;

Valorile cuprinse intre 0,4 si 1 miligram/Litru indica o rezerva ovariana redusa, in timp ce valorile crescute (> 8 miligram/Litru) pot fi un indiciu al Sindromului de ovar polichistic, a mai precizat sursa citata.

Citeste si Testul cu clomifen citrat, o solutie pentru problema infertilitatii?

Care sunt cauzele nivelului scazut al hormonului anti-mullerian?

Conform specialistilor, exista cateva posibile cauze care pot determina nivelul mic de AMH, si anume:

  • Cu cat inaintezi in varsta, cu atat mai mult rezerva ta ovariana se declina;
  • Genetica;
  • O conditie autoimuna, in special atunci cand sistemul imunitar ataca celulele reproducatoare;
  • Interventiile chirurgicale sau endometrioza pot afecta nivelul de AMH.

Potrivit dr. Laura Dracea, exista cateva alegeri care pot afecta fertilitatea, in general, si anume: fumatul, sedentarismul, alimentatia nesanatoasa, obezitatea, chiuretajele pentru sarcini nedorite etc. Nu exista studii care sa dovedeasca concret ce anume poate ajuta la cresterea nivelului de AMH, nici macar administrarea anumitor suplimente alimentare.

Deoarece nivelul de AMH poate sa varieze, este recomandata obtinerea celui de-al doilea test de AMH. Alti factori care sunt luati in considerare in ceea ce priveste evaluarea rezervei ovariene sunt varsta, indicele de masa corporala, consumul de tigara, chirurgiile ovariene anterioare si raspunsul la stimularile anterioare, potrivit dr. Adrian Bors.

Pacientele tinere, sub 30 de ani, cu un nivel scazut de AMH, au o sansa ridicata de a ramane insarcinate in mod natural, in timp ce pentru femeile trecute de varsta de 35 de ani, situatia poate deveni mai complicata.

Citeste si Testul AMH. Ce indicii ne ofera si cand trebuie facut

Autor: Andreea Borcila

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here