Reteta zilei: Prajitura cu nuci si crema de scortisoara

Toamna se numara… prajiturile! Cea cu nuci ramane, pana la urma, una dintre retetele copilariei fiecaruia dintre noi. Daca ii mai adaugam si crema aromata de scortioara, deja se transforma intr-o reteta pentru intreaga familie, delicioasa atat pentru cei mari, cat si pentru cei mici!

Ingrediente pentru blat:

  • 12 oua
  • 1 lingurita de zahar vanilat
  • 250 g de zahar praf
  • 1 lamaie
  • 250 g de miez de nuci macinate
  • 2 linguri de faina
  • 3 linguri de pesmet sau gris
  • unt si faina pentru tava

Ingrediente pentru crema:

  • 4 galbenusuri
  • 150 g de unt
  • 200 g de zahar
  • 1 baton de vanilie
  • 1 lingura de scortisoara macinata fin
  • 300 ml de lapte
  • 200 g gem de caise
  • 50 g de nuci zdrobite

Ingrediente pentru ornare:

  • 250 ml de frisca
  • nuci

Mod de preparare:

Pentru blat, amestecati galbenusurile cu zaharul, vanilia si zeama de lamaie. Cand amestecul este omogen, adaugati miezul de nuci si faina, apoi amestecati. Adaugati albusurile batute spuma, pesmetul si amestecati prin rasturnare. Coaceti compozitia intr-o tava unsa si tapetata, la foc potrivit. Taiati blatul rece in doua foi.

Citeste si Reteta zilei: cu mic, cu mare, poftiti la branzoaice!

Pentru crema, puneti galbenusurile intr-o cratita si presarati-le cu putina sare, apoi lasati-le in repaus zece minute. Fierbeti laptele cu batonul de vanilie si, apoi, lasati-l acoperit la racit. Cand este numai caldut, eliminati vanilia si turnati laptele in fir subtire peste galbenusurile frecate cu zahar amestecand incontinuu. Adaugati scortisoara, amestecati si puneti aluatul la bain-marie, la foc potrivit. Fierbeti zece minute, amestecand incontinuu, pana cand crema se ingroasa suficient. Luati vasul de pe foc si continuati amestecul inca alte zece minute, apoi adaugati untul si nucile zdrobite. Ungeti primul blat cu un strat uniform de crema, apoi puneti un strat de gem de caise peste care puneti crema ramasa. Asezati deasupra a doua foaie de blat. Peste aceasta puneti un strat de frisca si deasupra nuci zdrobite sau macinate.

Beneficiile nucilor

Nucile au o valoare nutritionala ridicata. De exemplu, 28 de grame de mix de nuci contin 173 de calorii, 5 g de proteine, 16 g grasimi, 6 g carbohidrati, 3 g fibre, vitamina E, magneziu, fosfor, cupru, mangan, seleniu.

De altfel, nucile contin antioxidanti numiti polifenoli, a caror principala actiune este prevenirea formarii de radicali liberi luptand impotriva imbatranirii pielii.

Consumul de nuci reduce inflamatiile, in special la cei care sufera de diabet, boli ale rinichilor sau alte afectiuni, scrie Healthline.

Citeste si Reteta zilei: Prajitura cu morcovi si ciocolata!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here