Atat mediul virtual cat si cel real, sunt pline de ciocolata de casa, unul cu retete si pareri, celalalt cu produsul in diverse variante.
Pe mine m-a intrigat recunosterea, aparent generala, ca “desertul copilariei”. Cred ca e vorba de alte generatii, sau de alte meleaguri. In copilaria mea, in Bucurestiul gri al comunistmului, cacaoa era un produs de lux, la fel de rarisima si obtinuta pe sub mana ca orice alt produs de bacanie. Pentru mine, desertul copilariei, este checul. Mama mea nu a facut niciodata ciocolata de casa. A facut, in schimb, in fiecare duminca a copilariei mele, chec. Adica pandispanul acela galben auriu, cu putina cacao – produs de lux cum spuneam – amestecata prin el. Fara grasimi, fara creme, fara umpluturi, pufos, dulce si fad. Imi displacea copil fiind, imi displace si acum, desi, trebuie sa recunosc faptul ca nu am mai gustat de atunci. Poate ar trebui sa ii mai dau o sansa?
Ciocolata asta de casa, care de altfel vad ca se prepara mult si industrial si se gaseste in toate super si hipermarketurile, eu am gustat-o de pe la targurile de sezon, la pietele volante de weekend, unde se presupune ca vin producatori locali. A fost dragoste la prima degustare si a ramas la fel si la urmatoarele. Nu am avut vreo intentie sa prepar eu acasa vreodata, pana cand nu a am avut de ales intre doua dureri de cap.
Una dintre fetitele mele a facut cu grupa ei la gradinita ciocolata de casa si a venit foarte incantata, foarte dornica sa ma invete si pe mine sa fac. De obicei sunt bine pregatita cu diverse motive care mai de care mai intemeiate pentru evitarea unor astfel de solicitari, insa chiar in aceeasi zi, fetita cea mare, facuse cu grupa ei la gradinita, slime. Venise si ea foarte incantata sa solicite sa facem impreuna acasa noua reteta de slime invatata. Am primit ambele solicitari cu un zambet alarmat, si dupa o adanca gandire de vreo 10 secunde m-am hotarat sa incercam ciocolata de casa.
Ma amuza foarte tare slime-ul insa dupa ultima sesiune de productie de slime la domiciliu, dupa ce am incercat toate retetele oferite atat de google cat si de facebook pentru scoaterea lui din hainute, am sfarsit prin a arunca cele doua rochite pe care le purtau fetele in timpul productiei.
Asta a fost sansa ciocolatei de casa. Asadar am consultat mai multe site-uri pentru reteta si am plecat toate trei, eu cu fetitele adica, sa cumparam ingredientele care ne lipseau. Ingredientele de baza sunt: lapte praf, cacao, zahar. Ca arome si umpluturi am gasit variatiuni de alune, nuci, stafide, banana, vanilie, rom, portocale etc.
Iata si lista de ingrediente ale variantei pe care m-am hotarat eu sa o fac:
- 250 g lapte praf integral
- 125 g unt
- 100 ml apa
- 40 g cacao
- 150 g zahar
- 2 plicuri zahar vanilat
- 1 pastaie vanilie
- 60 g alune prajite
- 30 g nuci prajite
- 10 g stafide
- 1 praf de sare
Modul de preparare:
Am facut un sirop de zahar, am luat de pe foc si am adaugat untul. Vanilia am avut-o sub forma de sirop si am pus un varf de lingurita. Laptele praf l-am amestecat in prealabil cu cacao si am turnat incet amestecul peste sirop. Dupa ce se mai raceste putin se adauga si alunele si nucile prajite si stafidele. Amestecul trebuie sa fie cald pentru ca ideea este sa fie framantat cu mana cat mai repede si pus in forma pe care o dorim.
Am uitat sa cumpar nuci, stafide eram sigura ca am dar m-am inselat. Asa ca am pus alunele coapte in prealabil putin in cuptor si maruntite usor. In loc de stafide am avut merisoare si le-am folosit pe astea. Nu stiu cum o fi cu stafide, insa merisoarele usor acrisoare merg de minune cu ciocolata dulce cu lapte.
Treaba cu framantatul, cea mai amuzanta si dorita de fetitele mele, ca doar de asta a devenit ciocolata de casa o optiune la slime, a durat ceva mai mult. Am impartit compozitia in trei, ca sa aibe fiecare portia ei pentru framantat. Cand era calda, pentru fete era prea calda, dupa ce s-a mai racit a devenit prea greu de framantat. Am reusit pana la urma sa o punem intr-o tava dar fara sa o nivelam prea bine ca deja se intarise.
Dupa ce am terminat m-am intrebat de ce era folia alimentara scoasa. Ar fi trebuie sa tapetez tava cu folie ca sa fie usor de scos ciocolata intarita insa in focul framantarilor, am omis. Nu a rezisat la intarit cele 3-4 ore necesare – la temperatura camerei, cum ar fi trebuit – pentru ca dupa o ora in care a fost cercetata de 127 de ori daca e gata, erau deja ciupite si gustate toate cele patru colturi ale tavii.
Am reusit sa o tai si sa o scot pe o farfurie, in bucati neregulate si cam moi. Treaba asta nu ne-a deranjat deloc, gustul a fost divin, s-a terminat pana a doua zi.
Va doresc si voua spor si distractie pe masura daca va decideti sa faceti ciocolata de casa !
Autor: Consuela Binder
