Horoscopul zilei: 19 decembrie 2021

 

Berbec

Reușești azi să atragi atenția asupra ta, să ieși în evidneță cu unele idei îndrăznețe. Te exprimi liber, neîngrădit, fără a-ți fi frică de faptul că ai putea fi judecat, înțeles grești, criticat. Acest curaj ar putea fi interpretat drept revoltă, de aceea este esețial să clarifici la un moment dat lucrurile, să oferi unele explicații.

 


 

Taur

Azi vei evita persoanele care se victimizează din orice, care se plâng, care au mereu așteptări mărețe de la sine și de la alții și care critică oricând au prilejul. Ai identificat astel de persoane în apropierea ta, atunci caută motive și soluții să te detașezi, să pleci de lângă, să te scuzi politicos.

 


Gemeni

Cuvintele cheie pentru această zi sunt: echilibru, pace, liniște, control. Preferi să stai azi în rândul doi, să aștepți momentul potrivit când ao putea să te desfășori, să acționezi, să arăți, să demonstrezi. Azi alegi să stai în banca ta, cuminte, fără să deranjezi pe nimeni, dar și cu o mare dorință de a nu fi deranjat la rândul tău.

 


 Rac

Azi este despre ambiții profesionale, despre imaginea ta publică și cumva apare o conjuncură sau o ocazie de a mai urca o treaptă, de a te apropia de un obiectiv, de a fi văzut. Ai parte de ajutor, de susținere, de aceea ar fi bine să te folosești de aceste oportunități.

 


Leu

Lucrurile vor evolua foarte bine, dacă vei avea grijă să le prioritizezi, să acționezi cu promptitudine acolo unde este cazul și unde este cu adevărat urgent sau este setat un termen limită, altfel, nu-ți pierde timpul cu toate detaliile, te sfătuiesc astrele. Este un cadru astral bun pentru colaborări, parteneriate, pentru munca în echipă.

 


Fecioară

Ai plecat cu mult avânt și încredere către un scop, o idee, o acțiune, ba poate chiar o relație și când te apropii de destinație s-ar putea să descoperi că lucrurile nu par chiar așa cum îți doreai sau cum te așteptai, iar din această cauză dispare și entuziasmul. Sfatul astrelor este să nu lași lucrurile neterminate, să cauți soluții astfel încât să nu-ți pierzi motivația.

 


Balanță

Simți că ai mai multă energie, mai mult optimism și că ar fi bine să-i ajuți și pe ceilalți, să le oferi și alto persoane ceva din buna ta dispoziție. Dai dovadă de multă generozitate, arăți multă grijă față de colegi, de prieteni, de toți cei cu care vei interacționa azi. Este bine aspectată spiritualitate.

 


Scorpion

Ar fi bine să încerci să fii mai concentrat asupra lucrurilor pe care le ai de făcut. Pentru că încă nu ai încheiat o sarcină sau o etapă, că ești deja cu gândul la altceva, și altceva, și tot așa. Partea bună este că reușești să prinzi informații din zbor, că ești atent la semne, iar astfel poți deschide o portiță acolo unde aveai impresia că nu mai ai cum să ajungi. Despre ce este vorba?

 


Săgetator

Cuvântul cheie pentru azi este armonie și ar fi bine să nu pierzi asta din vedere. S-ar putea să descoperi că nu ai cum să împaci și varza și capra, și să fie nevoie să renunți la ceva, să accepți că lucrurile pot lua și o altă turnură, că nu ai cum să-i mulțumești pe toți și să le controlezi pe toate.

 


Capricorn

O zi cu muncă, cu reușite, dar și cu provocări diverse, atât în plan profesional, cât și în cel personal. S-ar putea să apară azi o situație neprevăzută și să fie nevoie să te oprești din drum, să evaluezi lucrurile și să simți că trebuie să recurgi la unele resurse pe care nu le-ai planificat.

 


rsător

Ar fi bine să te retragi, să te bucuri de liniște, să te tratezi cu mai multă atenție, cu mai multă apreciere. Sunt bine aspectate cumpărăturile, de aceea ar fi chiar plăcut să-ți oferi mici cadouri, să te bucuri cu unele achiziții pe care ți le dorești de mult timp. Despre ce este vorba?

 


Pești

Nu-ți mai lua pe umeri grijile și responsabilitățile care nu sunt ale tale, nu mai căuta să controlezi tu totul, să soluționezi pentru toți și să clarifici probleme care nu te vizează. Mai bine ai face un pas în spate și te-ai detașa de acest zgomot, de acest tumult, de această aglomerare și ai vedea că pot și alții să se descurce, fără ca să te epuizezi tu mereu.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here