Horoscopul zilei: 16 aprilie 2023

 

Berbec

În această zi ești focusat pe cei dragi, pe nevoile acestora. Ești mai sensibil, mai ușor influențabil azi, mai emotiv și te simți bine așa, chiar dacă, în mod normal, nu ți-e foarte confortabil să-ți arăți vulnerabilitățile. Ești mai dispus să împărătășești și trăiri, din amintiri, din temeri, dar și din speranțe.

 


 

Taur

Ești dinamic, vesel și vor prelua și ceilalți din energiile cu care vii tu. Ai dorință multă de a te afirma, de a te manifesta așa cum simți, de a-ți arăta talentele. Ești remarcat, ești admirat, ai parte de validarea dorită. Este esențial să fii atent la capitolul finanțe, te sfătuiesc astrele.

 


Gemeni

Vestea bună vine din sectorul familiei extinse. Ai inițial de curând anumite demersuri, iar azi vei culege roadele, vei avea câștig de cauză, vezi rezultatele. În sfera amoroasă se poate restabili ceva, se poate clarifica un aspect. Pregătește-te să fii văzut cu alți ochi, să fii acceptat și de către anumiți prieteni.

 


 Rac

S-ar putea ca anumite decizii luate în trecutul nu foarte îndepărtat să revină acum, să resimți anumite efecte. Lecțiile trecutului pot găsi acum prilejul să iasă la iveală și de ce nu, să fie puse în practică. Poți rezolva unele chestiuni ce țin de relațiile cu cei mai în vârstă, cu autorități.

 


Leu

Stai foarte bine la capitolul discuții și negocieri. Știi să coordonezi o conversație, să umpli anumite goluri, atunci când este cazul, să scoți în evidență calitățile tuturor celor care interacționează. Acum este momentul să punctezi lucrurile care te interesează, pe care dorești să le obții, susțin astrele.

 


Fecioară

Nu mai sta să analizezi tot ce auzi și vezi, nu mai pune totul sub semnul îndoielii, nu trebuie să fie totul logic și nici să fie conform planului tău, mai lasă criticile deoparte, mai lasă mintea să se odihnească. Bucură-te de moment! – acesta este îndemnul acestei zile.

 


Balanță

Fii mai atent la indicii, semne, la vise, la mesaje neașteptate, ești mai interesat de spiritualitate, de misticism, de ceea ce greu poate fi explicat de minte. Ești mai atent la trăirile tale, la ce îți spune intuiția, pentru că vei observa cum această voce interioară te va ajuta mult la acțiunile de azi.

 


Scorpion

Se rezolvă o chestiune ce ține de sfera exterioară, care îți aducea multă agitație în sectorul vieții interioare. Respiri ușurat, eliberat. Lucrurile se armonizează. Este o zi în care reușești să iei unele hotărâri care chiar dacă îi vor uimi pe ceilalți, te vor ajuta pe tine pe termen lung.

 


Săgetator

Este o zi bună pentru a rezolva chestiuni legate de relații. Fii atent însă la exagerări, mai ales la cele culinare. Se finalizează un conflict, dar dacă nu te temperezi emoțional, poți deschide o luptă nouă, te atenționează astrele. Sunt favorizate vizitele și deplasările scurte.

 


Capricorn

Preferi să nu te implici în activități nici prea dinamice, nici prea gălăgioase și eventual să interacționezi cu cât mai puține persoane, altfel consideri că pierzi din energie, te consumi prea mult. Este un moment bun pentru introspecție, pentru liniște, pentru sfera vieții interioare, dar și pentru pasiuni.

 


rsător

Este o zi excelentă pentru socializare, pentru schimb de informații, de cunoștințe, de energii și emoții. Poți purta discuții plăcute, relaxante, mai ales dacă te vei implica în acestea fără prea mari așteptări, fără ca să atingi subiecte sensibile. Simți nevoie să rezolvi o problemă care vizează partenerul de viață. Despre ce este vorba?

 


Pești

Azi este despre iertare, despre schimbarea perspectivei, despre a merge mai departe. Dacă anumite persoane ți-au greșit, azi vei considera că nu este cazul să mai pierzi din energie, nici explicîndu-le, nici așteptând să ți se ceară iertare, să aibă anumite conștientizări. Lași de la tine și îți vezi de cale.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here